O guvernanţă absurdă

Înainte, doar statele mai puţin dezvoltate erau obligate să se supună puterii capricioase a "pieţelor internaţionale". Un exemplu clasic este Brazilia, în 2003, când noul guvern al lui Luiz Inácio Lula da Silva a trebuit să-şi ignore temporar misiunea democratică şi să facă pur şi simplu ceea ce a fost necesar pentru ca traderii să aducă preţul titlurilor de stat la un nivel controlabil.

Dar acum, forţa imprevizibilă a pieţelor este resimţită de asemenea şi în cele mai bogate zone ale lumii. Autorităţile greceşti şi reprezentanţii zonei euro tocmai au ajuns la concluzia că planul de salvare pe care l-au întocmit acum doi ani nu funcţioneză, pentru că nu i-a permis până acum Greciei să revină pe pieţele financiare. Acest rezultat, pentru primul din cele trei planuri de salvare, nu este de bun augur pentru Portugalia şi Irlanda.

Catastrofa, de evitat cu suferinţă şi austeritate

Fluctuaţiile acestor pieţe sunt primele responsabile pentru declanşarea acestor crize şi tot ele riscă să mai declanşele şi altele. La ora actuală învăţăm lecţia pe care ţările mai sărace au înţeles-o înaintea noastră: investitorii internaţionali în titluri de stat determină, în mare măsură, care sunt deciziile de care pot dispune guvernele democratice. Iar aceste decizii nu sunt pe departe atât de raţionale pe cât am putea spera. Devine aproape imposibil să determini ce măsură va fi eficientă şi câtă suferinţă şi austeritate sunt necesare pentru a evita catastrofa.

Lecţia nu este aceea că guvernele trebuie să-şi menţină casa în ordine, din punct de vedere financiar. Acest lucru a fost dintotdeauna valabil. Lecţia este că felul în care este apreciată ordinea casei, la momentul cuvenit, ţine de capriciile şi zvonurile pe baza cărora traderii încearcă să câştige cât mai mulţi bani posibili.

La o primă abordare, este în aparenţă simplu. Oamenii împrumută foarte mulţi bani guvernelor noastre, luând în considerare riscul de a nu fi rambursaţi. Corect. Dar nu este numai atât. Motivul pentru care preţurile fluctuează atât de mult este pentru că oamenii transferă dintr-o parte într-alta sume enorme de bani pentru a profita de mişcările neîncetate imanente pieţei. În lumina acestui mecanism, soliditatea politicilor guvernamentale păleşte.

Decizii luate à la Keynes

Pentru a parafraza faimoasa formulă a lui Keynes, luarea de decizii în felul acesta este ca şi când am privi fotografiile a 100 de oameni şi ar trebui să alegem pe care îi preferăm, clasându-i după criteriul atracţiei fizice pe care o resimţim. Numai că scopul nu este de a realiza efectiv acest lucru, ci de a întocmi o listă care să fie similară cu cea pe care o vor alcătui şi alţii cărora li se prezintă aceleaşi fotografii, ştiind că toată lumea încearcă să realizeze aceeaşi ispravă a abstracţiei. În această situaţie, ideile comune şi cele "din auzite" se impun foarte repede, iar o evaluare independentă a regulilor de bază devine mai puţin importantă.

Rezultatul final că este pieţele versatile şi schimbătoare reprezintă nişte ţinte în mişcare pentru guvernele care încearcă să stabilească ce este acceptabil pentru oamenii care le stăpânesc cu adevărat. Aşa se prezintă dansul chinuitor al guvernelor care încearcă să trimită "semnalele" potrivite - iar cele mai bune semnale sunt de obicei proiectele de reducere a cheltuielilor sau de mărire a dobânzilor mai mult decât toţi ceilalţi - în timp ce miile de oameni care alcătuiesc "piaţa" decid cum le vor interpreta.

Un fel absurd de guvernare a unui popor

Dacă acest fel de a guverna un popor vi se pare absurd (şi dacă într-adevăr noi, oamenii, încă mai suntem stăpâni aici), ce putem face? Pe moment, la nivel naţional, practic nimic. Protestatarii nu pot cu adevărat să ceară sfârşitul reducerilor, dacă vor să fie totuşi plătiţi. Tot ce pot cere, în schimb, este o creştere a impozitelor. La rândul lor, guvernele trebuie să aleagă cea mai sigură cale de acţiune, într-un joc în care încearcă să ghicească ce anume va satisface investitorii sau ce va conduce la abisul "crizei de încredere". Din păcate, acestea sunt regulile jocului. Dar pe termen lung, regulile actuale ale economiei mondiale nu sunt mai naturale sau mai inevitabile decât regimul de etalon aur şi controlul fluxurilor de capital, care le-au precedat acum nu mai mult de 40 de ani, sau decât orice alt sistem din istorie.

După criza din 2008, revizuirea regulilor globale a redevenit un subiect de discuţie: guvernanţă globală pentru pieţe globale, un "nou Bretton Woods" [sistem de management monetar stabilit de principalele statele industriale la jumătatea secolului al XX-lea], sau un sistem de cooperare care să reducă instabilitatea. De atunci încoace, am lăsat subiectul să ne alunece printre degete. A fost o greşeală. În mod cert, nu există soluţii uşoare şi mai mult ca probabil că marile puteri nu vor ajunge la un acord pe această temă în viitorul apropiat. Dar nu avem nicio scuză ca să uităm de aceste preocupări. Nimeni nu a prevăzut nici apariţia crizei din lumea arabă, dar ar fi fost bine dacă s-ar fi acordat atenţia necesară acestor probleme înainte ca ele să se deverse pe străzi.

Dar, bineînţeles, guvernele occidentale sunt ocupate pe moment, cu încercarea de a salva UE, de a menţine supremaţia Statelor Unite şi de a se asigura că economia britanică este folositoare la mai mult decât la a ornamenta nunta regală. Pentru a vedea dacă reuşesc sau nu, nu luaţi în considerare duritatea măsurilor luate. Uitaţi-vă la notiţele despre acestea pe care şi le trimit între ei traderii titlurilor de stat.

Din Grecia

În pană de soluţii

În 9 mai, agenţia de rating Standard&Poor's a coborât din nou nota Greciei, informeazăTa Nea, semn de îngrijorare a pieţelor, pe când ţara, jugulată de datoria sa, a demarat negocierea unui nou plan european de susţinere. Giorgios Papandreu, primul ministru, se află în pană de soluţii pentru reglarea acestei probleme a datoriei ca şi pentru a determina ieşirea guvernului său din inerţie, constată pe prima pagină cotidianul de seară. În post din octombrie 2009, socialistul trebuie să înfrunte fronda câtorva miniştri: Andreas Loverdos (Sănătate) a cerut astfel o accelerare a reformelor şi a privatizărilor. În 11 mai, Angela Merkel, cancelarul german, şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ca şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, trebuie să se întâlnească la Berlin. În cursul acestei "întrevederi cruciale", troica ar trebui să discute despre lupta împotriva crizei din zona euro, precizează ziarul.