Alegeți o limbă
Indicele global de fericire, Indexul Happy Planet, situează Estonia pe locul cel mai de jos din Europa. Ce concluzie am putea trage din asta ? Studiile indexului Happy Planet explică acest rezultat prin lipsa de coeziune socială şi un sentiment prea difuz de apartenenţă comună.
Da, un eston în general nu se simte bine decât printre prietenii lui. Faţă de restul lumii, el este bosumflat şi suspicios. Atunci când vizitează mari oraşe ale lumii, un eston poate fi surprins de normele societăţii. Fiind o natură destul de directă, politeţea şi formalitatea relaţiilor i se pot părea ciudate şi depărtate. Va descoperi curând că această politeţe este, de asemenea, valabilă pe stradă. În metrou, atunci când cineva calcă pe piciorul unei alte persoane, ambele îşi cer scuze - una pentru că a călcat pe picior, cealaltă pentru că şi-a lăsat picioarele în drum. Există o solidaritate între oameni, o solidaritate între străini - ceva ce un eston nu cunoaşte încă. Sentimentul de a fi străini unii pentru ceilalţi ne urmăreşte în viaţa de zi cu zi. Într-o zi, de exemplu, în faţa uşii clădirii părinţilor mei, îmi căutam cheile anevoios prin geantă. În spatele meu, un bărbat aştepta nerăbdător cu cheile în mână. Când în sfârşit mi-am găsit cheile, i-am ţinut uşa voinicului ca să intre iar el a trecut şi a deschis uşa de la apartamentul chiar în faţa părinţilor mei fără o mulţumire sau măcar un semn din cap! Poate că nu este foarte important. Dar fiecare din aceste clădiri este o mică parte a societăţii noastre, şi fiecare mic "fapt" de genul acesta este suceptibil de a ne răni şi a ne strica ziua.
Îmi amintesc că la universitate ni se vorbea despre cuvintele de înţelepciune din Roma antică. Eram atunci în mijlocul anilor '90, în epoca de glorie a capitalismului, când termenul de "homo homini lupus" se potrivea în mod deosebit. Aşa cum romanii credeau că "omul este lup pentru om", am avea tendinţă să spunem că cea mai bună hrană pentru un eston este un alt eston.
Şi fiindcă ajutorul reciproc şi înţelegerea mutuală nu sunt naturale la om, vom căuta aceste sentimente bune în sărbători. Numai în aceste ocazii, sau când naţiunea pare să fie ameninţată, suntem dispuşi să fim şi să acţionăm împreună. Exemplele de acţiuni comune sau de adunări pentru sărbătorile naţionale nu au fost rare în ultimul timp [în afară de o Sărbătoare a cântecului anuală la începutul lunii iulie, a fost inaugurarea statuii Independenţei la sfârşitul lunii iunie, şi marea curăţare a pădurilor ţării, în 2008, sau atelierele de iniţiere la cetăţenie]. Acestea demonstrează adesea o tendinţă spre naţionalism, dar golit de esenţa lui. Cui sunt menite aceste numeroase sărbători naţionale ? O nouă generaţie de tineri, născută acum 20 de ani, a crescut în ciuda dificultăţilor cotidiene şi a unui viitor nesigur. Ei îşi amintesc mult mai puţin de toate aceste mari discursuri naţionaliste, de lanţul uman baltic [august 1989] decât de primul lor portabil sau de prima călătorie în străinătate...
Iar eu, care m-am născut la sfârşitul anilor '70, nu-mi amintesc ca sentimentul de a fi eston, imaginea independenţei noastre şi steagul eston să fi fost mai îndrăgite decât sunt azi. Ca şi cum capacitatea estonilor de a comunica ar fi legată de stindardul naţional - când steagul este sus, comunicăm, altfel nu. Este un gol emoţional pe undeva. În loc de un sentiment de exaltare, începem să ne temem ca şi cum am trăi în America de Sud, unde şefii de stat au tendinţa să spună lucruri care nu sunt plauzibile în viaţa reală şi unde poporul agită solemn steagul trăgând în acelaşi timp preşul de sub picioare vecinului.
