A 53-a ediţie a Bienalei de la Veneţia, expoziţia "A construi lumi". Foto de JEEdwards.

Bienala, carnaval geopolitic

Considerată ca fiind cea mai prestigioasă întâlnire internaţională de artă contemporană, Bienala de la Veneţia interesează prea puţin locuitorii cetăţii dogilor. Pretext pentru o demonstraţie de bogăţie şi de influenţă pentru ţările invitate, ea a devenit un eveniment mai mult geopolitic decât artistic, explică Télérama.

Publicat pe 30 iulie 2009 la 15:25
A 53-a ediţie a Bienalei de la Veneţia, expoziţia "A construi lumi". Foto de JEEdwards.

Cerul este albastru. Iar dimineţa, în timp ce cerul este albastru, Giovani îşi cumpără ziarul şi se instalează pe o banca de piatră, pe cheiul Schiavoni, în umbra unuia dintre uriaşele yachturi acostate în bazinul San Marco.

Repetă în fiecare zi acelaşi ceremonial : îşi aprinde pipa neagră şi răsucită, şi fumează privind mulţimea de turişti care trece prin zonă, după care îşi începe lectura, întotdeauna cu pagina consacrată fotbalului. Prietenul său Guido, pensionar ca şi el, apare ceva mai târziu aducând cu el o undiţă.

Guido crede că zecile de cabine ale vapoarelor ce ocupă locurile disponibile aflate între palatele Dogilor şi Giardini, majoritatea venite pentru deschiderea bienalei de artă contemporană, atrag peştii. În timp ce Giovanni citeşte, Guido pescuieşte. Bienala nu îi interesează; şi în afara umbrei pe care o proiectează pe chei şi a peştilor pe care se presupune că îi atrage, nici yachturile.

În spatele lor, o uriaşă banderolă agăţată pe o faţadă informează că curtea vechii cazarme Cornoldi este transformată pe durata Bienalei în pavilion al principatului Monaco; doi militari în uniformă îi păzesc intrarea de-a lungul întregii zile. Ceva mai departe pe chei, urcând înspre Palatul Dogilor, un alt banner avertizează că biserica Santa Maria din Pieta găzduieşte pavilionul marocan. Din ce în ce mai multe ţări care nu au un pavilion oficial în grădinile Castello (Giardini, loc istoric al desfăşurării Bienalei) închiriază palate sau biserici scoase din uz cam peste tot prin oraş. În ajunul deschiderii, pe un vaporaş arhiplin ce pleca spre Giudecca, o franţuzoaică întâlnind o conaţională o întreabă: "Tu mergi la Welsh?" adică la pavilionul galez, instalat într-o veche braserie de pe insulă, atribuită ex-muzicantului grupului Velvet Underground John Cale.

Newsletter în limba română

Există aşadar, împrăştiate pe arhipelag, zeci de pavilioane provizorii semnalizate de mari însemne, în care turiştii nu îndrăznesc să intre, şi pe care veneţienii le privesc cu un ochi dezaprobator. Astfel vechea Scola Grande della Misericordia, aflată în nordul insulei, în centrul cartierului Cannaregio, este ocupată de artistul lituanian Zilvinas Kempinas, specializat în reciclarea de benzi magnetice de casete video pe care le-a folosit aici pentru a construi un tunel. Fără îndoială că acesta nu ştie că Scola, ridicată la jumătatea secolului al XVI-lea de către arhitectul şi sculptorul roman Sansovino, răspunde unei alte şcoli veneţiene celebre, San Rocco, concepută de către Bartolomeo Bon şi terminată în 1549 de către Scarpagnino. Două doamne care tocmai au ieşit din clădire şi cunosc istoria ei şi valoarea culturală pe care o reprezintă (sala de reuniuni aflată la primul etaj este, prin suprafaţa sa, a doua ca mărime din oraş după cea a Palatului Dogilor), par a nu aprecia deloc nici tunelul şi nici hârtia de aluminiu ce acoperă peretele din spate, în timp ce la câţiva metri distanţă, în biserica Santa Madona din Orto, este agăţată "Judecata de apoi" de Tintoreto. Arta care apără şi revendică o societate reflectă de asemenea calitatatea ambiţiilor sale.

Dezvoltarea Bienalei, dispersarea sa în oraş, se pare că este invers proporţională cu interesul pe care veneţienii, asfixiaţi practic tot anul de turism, îl arată. E vorba de un paradox aici: cu cât planeta se mondializează cu atât Bienala devine mai naţionalistă. În 30 aprilie 1895, cu ocazia primei inaugurări, nu exista decât un singur pavilion, construit de Giardini, unde se ţinea o mare expoziţie. Belgia a fost prima care a construit primul pavilion străin în 1907; Franţa şi-a conceput propriul pavilion cinci ani mai târziu. Există astăzi treizeci în Giardini, la care se adaugă alte treizeci şi cinci de pavilioane provizorii împrăştiate prin oraş. În 2011, până şi Vaticanul va avea un pavilion propriu - ca răspuns probabil la sosirea în forţă a ţărilor din Golf (Emiratele Arabe Unite au un pavilionul lor ca de altfel Abu Dhabi, capitala lor politică).

Toţi se confruntă într-o competiţie care este mai mult politică decât artistică, totul este o problemă de influenţă, de putere şi de bogăţie. Am văzut aici glorii murind : Bienala din 1964, recompensându l pe americanul Rauschenberg mai degrabă decât pe François Bissière, a marcat sfârşitul imperiului colonial francez. Am văzut glorii născându-se : China, găzduită astăzi într-un hangar aflat la marginea Arsenal, alături de pavilionul italian, nu va întârzia fără îndoială a obţine autorizaţia de a-şi construi un pavilion adevărat în Giardini. În manieră proprie, Bienala de la Veneţia, prin pavilioanele naţionale este o hartă economică şi geopolitică a planetei - astfel acum patru ani organizatorii au avut ideea "generoasă" de a oferi un pavilion Africii, uitând că Africa nu este o ţară ci un continent alcătuit din cincizeci şi patru de state. În felul acesta putem înţelege priorităţile lui Giovanni, ale lui Guido şi ale majorităţii veneţienilor : domeniul în care Italia rămâne în fruntea tuturor celorlalte puteri mondiale este fotbalul.

Atenţia celor doi prieteni se îndreaptă spre clasamentul catastrofal al echipei de fotbal locale. Iar SSC Venezia a căzut în clasament. Clubul şi-a salvat pielea în ultimul meci de baraj, graţie unui meci nul obţinut pe terenul lui Pro Sesto (Sesto San Giovanni, în Lombardia). Dar asta se întâmpla după inaugurarea bienalei, iar lumea artei părăsise deja de multă vreme Veneţia pentru Târgul de la Bale, lăsând Giardini, pe care oricum turiştii îl vizitează foarte puţin, să fie devastat de ploi şi furtuni de o violenţă rar întâlnită.

VIZITĂ

Câteva bune surprize

"Bienala de la Veneţia este o veritabilă întreprindere. Puţini sunt cei care o apreciază cu adevărat şi totuşi toată lumea vrea să fie prezentă", scrie Jan Skřivánek, redactor şef al revistei cehe Arts+Antiques. Dar estimă că anul acesta bienala a fost diferită: pavilionul ceh şi slovac a fost unul dintre cele mai interesante. "Agrementând interiorul cu arbori şi tufişuri, artistul Roman Ondák a dorit să spargă frontiera între realitatea ordinară "non-artistică" şi galeria de artă, explică Skřivánek. Ca şi cum n-ar exista un pavilion. Putem interpreta instalaţia sa ca o critică a conceptului de expoziţie naţională, ca o reprezentaţie a unui pavilion al unui stat cehoslovac inexistant".

Leul de aur al celui mai interesant pavilion a fost atribuit americanilor, cu instalaţia "Grădini topologice", de Bruce Nauman. Dar jurnalistul notează că şi ţările scandinave, care şi ele împart un pavilion, "au avut un mare succes". Elementele de decor ale celor două pavilioane care le aparţin, transformate într-o vilă de lux sunt opere împrumutate de la colecţionari privaţi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect