Alegeți o limbă
Avea dreptate primul-ministru ceh, Petr Nečas, când afirma, la începutul lui iunie, în timpul vizitei în Germania, că cehii ar trebui, în ceea ce-i priveşte, să fie singurii factori decizionali pentru energia nucleară? Iată o întrebare dintre cele mai sensibile, pentru noi. Dar dacă scăpăm de prejudecăţile “anti-Bruxelles”, de ataşarea noastră crispată faţă de “suveranitatea” noastră şi dacă privim problema într-un mod raţional, răspunsul ar trebui să fie: nu, ei nu sunt obligaţi şi nu trebuie să decidă singuri.
Crearea unui Oficiu european unic pentru securitatea nucleară este necesară din mai multe motive. Energia nucleară nu este un domeniu care să ţină doar de competenţa exclusivă a statelor. Un accident ar avea consecinţe la scară largă.
În plus, autorităţile naţionale din domeniul nuclear nu beneficiază de încrederea necesară. Este cazul mai ales în Republica Cehă. Problema centralelor nucleare suscită atâtea pasiuni, încât directoarea Oficiului Ceh al Siguranţei Nucleare se deplasează personal pentru a celebra deschiderea lor, înainte chiar de punerea în funcţiune oficială. O autoritate din domeniul nuclear, independentă şi însufleţită de un scepticism sănătos nu ar trebui niciodată să se comporte astfel.
Pentru alţii, punerea în practică a unei supravegheri nucleare comune este logică, dacă avem în vedere diversitatea tot mai mare a abordărilor în materie de energie nucleară. Într-un context favorizând politicile comune – securitate, domeniul financiar, vize, anti-monopol, etc – faptul că există un sector riscant, a cărui siguranţă este asigurată de statele membre care are fiecare abordări diferite şi care se găseşte doar sub controlul funcţionarilor naţionali, nu este sustenabil pe termen lung.
Atâta timp cât doar mica Austrie avea o obsesie anti-nuclear, puteam să considerăm acest fapt o particularitate locală. Dar din momentul în care marea Germanie i se alătură, teama de energia nucleară pune stăpânire pe întreaga UE.
O autoritate independentă de presiunile politice
Nu vom mai putea ignora faptul că energia nucleară este o foarte mare sursă a neîncrederii reciproce. Un control european al nuclearului nu va fi supus presiunilor politice. Un control european nu s-ar lăsa corupt de marile companii energetice.
Mai mult, acest transfer de competenţe ar putea fi profitabil chiar şi pentru apărătorii energiei nucleare. Ar fi mult mai dificil să reexaminăm sigiliul de aprobare al unei autorităţi europene, în care germanii ar putea avea reprezentanţi, decât autorizaţiile care se distribuie în cadrul micii comunităţi cehe a nuclearului unde toată lumea se cunoaşte.
O simplă privire asupra datelor Eurostat ne permite să constatăm că în statele post-comuniste şi la marii exportatori de electricitate (Franţa şi Grecia) preţurile la electricitate sunt cele mai mici. Cehii se încadrează în ambele categorii. Ei dispun de cărbune ieftin, de energie nucleară, moştenire a comuniştilor, şi exportă aproape întreaga producţie [a centralei de la Temelin].
Totuşi, electricitatea nu este ieftină. Preţurile plătite de industrie sunt printre cele mai ridicate din UE (electricitatea este de acum mai puţin scumpă în Germania). Germania este pe cale să construiască unul dintre cele mai moderne parcuri energetice din lume. Iar CEZ [furnizorul de electricitate public ceh] îşi adaptează foarte discret preţurile de vânzare a electricităţii în funcţie de performanţele vecinului său şi nici nu a început să ia în considerare modernitatea.
