În timpul unui discurs al primului ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, în 5 iunie 2011.

Nici în Vest, nici în Est, ci înainte

Contrar UE,pradă problemelor sale economice, la urne merge în 12 iunie o Turcie încrezătoare. Această putere politică şi economică emergentă, şi nu Europa, este pe cale să devină un model pentru democraţiile care se nasc în Orientul Mijlociu.

Publicat pe 10 iunie 2011 la 15:15
În timpul unui discurs al primului ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, în 5 iunie 2011.

După ani în care am discutat dacă Turcia era Europa sau Asia, dacă se îndrepta spre Occident sau se întorcea spre Orient, în sfârşit am găsit răspunsul. Întrebarea era greşită. Turcia nu merge nici spre Est nici spre Vest: merge înainte. În doar un deceniu, economia turcă a crescut de patru ori, trecând de la 200 000 la 800 000 de milioane de dolari (550 000 de milioane de euro): şi-a triplat venitul pe cap de locuitor, care a trecut de la 3 000 la 10 000 de dolari: şi-a redus datoria publică de la 75% la 40% din PIB şi are o primă de risc mult sub majoritatea ţărilor din sudul Europei.

Între timp, Uniunea Europeană stagnează, şi mulţi se întreabă dacă în loc să progreseze, viitorul ei nu este marcat de declin şi de un recul al unor standarde de viaţă pe care europenii le considerau garantate.

În timp ce Europa dezbătea dacă să accepte sau să respingă Turcia şi îşi permitea luxul de a o ignora sau de a o dispreţui la scenă deschisă, turcii au respins toate stereotipurile şi au creat o poveste de succes. Există chiar şi persoane care vorbesc de “calvinişti islamici” pentru a descrie categoria cea nouă, mândră şi plină de succes a oamenilor de afaceri turci care s-a ivit în oraşele cele mai dinamice din Anatolia. Acea Turcie săracă şi analfabetă pe care ne-au zugrăvit-o de atâtea ori, ce se presupunea că era plină de ţărani neştiutori dornici să atace fortăreaţa bunăstării pe care o reprezintă Europa, nu mai există.

În străzile din Rabat, Tunis sau Cairo, Europa nu mai este modelul demn de urmat, fiind înlocuită de Turcia, o ţară care demonstrează că este posibil să fii şi stat musulman, şi democratic şi prosper, şi chiar să ai o politică externă proprie, care nu se supune la ceea ce dictează Ocidentul.

Newsletter în limba română

Venind dintr-un trecut recent în care Mediterana era plină de regimuri autoritare, dar supuse, Turcia lui Erdogan reprezintă foarte bine un viitor plin de regimuri mândre şi independente, democratice, care nu se vor jena să arate cu degetul spre Europa şi să o facă de râs în mod public când va aplica un dublu standard Israelului, sau deschiderii pieţelor, drepturilor omului, proliferării nucleare sau imigraţiei.

Turcii înfruntă viitorul cu optimism

Aşadar, niciodată turcii nu au trăit mai bine, nici nu au înfruntat viitorul cu atâta optimism. Nu e de mirare că nimeni nu se îndoieşte că islamiştii de la AKP vor câştiga cu majoritate absolută alegerile legislative de duminica viitoare (12 iunie): singura îndoială (şi motiv de îngrijorare) este dacă vor reuşi să obţină fotoliile celor 367 de deputaţi (dintr-un total de 560) care să permită partidului lui Erdogan să modifice în mod unilateral Constituţia fără să fie necesar să organizeze referendumuri şi să continue ceea ce mulţi percep ca o derivă periculoasă autoritară ce se manifestă de câţiva ani deja.

Până acum, perspectiva aderării la UE a avut un impact benefic asupra politicii interne turceşti: pentru islamişti, Europa însemna garanţia că militarii nu vor interveni în politică, cum au făcut frecvent în trecut; pentru militari şi forţele laice şi liberale, însemna că majoritatea islamistă nu le va impune valorile nici nu le va limita drepturile umane şi libertăţile individuale. Dar în timp ce legătura europeană tot slăbea, dat fiind că negocierile de aderare sunt complet blocate şi tot mai puţini turci mai cred că aderarea va avea loc, manevrele islamiştilor de la AKP au continuat să se amplifice. Din acest motiv, chiar dacă Turcia de astăzi este infinit mai democratică, bogată şi stabilă decât cea care obţinuse promisiunea de intrare în 1999 şi care a început negocierile de aderare în 2005, mulţi se tem că o majoritate atât de clară va permite islamiştilor să se dezlege de stâlpul democratic de care îi legase Europa.

Astfel, în timp ce pentru mulţi arabi Turcia este modelul, referinţa islamiştilor AKP nu este neapărat idealul european aşa cum îl înţelegem noi: unii, rău intenţionaţi, insinuează chiar că modelul european al lui Erdogan este celălalt arhetip european, adică, cel rusesc al lui Putin, un autotarism deghizat sub alegeri libere şi cu mijloace de comunicare şi o clasă a oamenilor de afaceri complet supuse puterii politice. Dacă această derivă autoritară s-ar impune, s-ar confirma că Uniunea Europeană ar lăsa să se piardă, prin stângăciile sale şi miopia din momentul gestionării relaţiilor cu Turcia, o oportunitate strategică incredibilă – să ajute la transformarea Turciei într-un far de la care să se trimită lumina democraţiei întregii Asii Centrale şi Caucazului, Orientului Mijlociu şi Nordului Africii.

Alegeri

SuperErdogan spre un al treilea mandat

În cursul acestei ultime legislaturi, neliniştile referitoare la [primul-ministru Recep Tayyp] Erdogan au continuat să crească. Excesul de încredere al lui Erdogan care se vede drept “singurul om al situaţiei” suscită temeri. A fortiori atunci când evocă posibilitatea ca Turcia să evolueze spre un sistem prezidenţial inspirat din modelul francez, ba chiar rusesc. Guvernul AKP, care consideră dezvoltarea nu un mijloc ci un scop în sine şi care consideră că “trebuie să existe creştere cu orice preţ”, nu dă nicio atenţie mediului înconjurător, de exemplu. În ciuda a toate acestea, datorită succeselor pe plan economic şi pentru că a reuşit să facă să dea înapoi sistemul ce impunea tutela unei oligarhii birocratice asupra societăţii, este evident că AKP va semna pentru o nouă legislatură. Dar pentru ca o democraţie să poată funcţiona în mod corect, este nevoie de o opoziţie consecventă şi ataşată principiilor democratice. Tentativele purtate de Kemal Kiliçdaroglu, noul preşedinte al Partidului Republican al Poporului [CHP, kemalist, din opoziţia parlamentară], pentru ca partidul său să nu mai fie în mod sistematic asociat cu aparatul de stat, la fel cum tendinţele sale ce de acum înainte par să afişeze o apărare a libertăţilor, ne permit să vedem că CHP va putea într-o zi să reprezinte cu adevărat o opoziţie. În plus, posibilitatea ca Partidul pentru Pace şi Democraţie [BDP, pro-kurd] să poată de data aceasta să fie reprezentat la Adunarea naţională de un grup mai consistent [dispune în prezent de douăzeci de deputaţi] este o altă miză importantă a acestui scrutin în măsura în care aceasta ar permite kurzilor să-şi exprime revendicările într-un context democratic.

Sahin Alpay,Zaman,Istanbul (extrase)

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!