Alegeți o limbă
Când Stéphane Hessel scria în articolul “Vremea indignării!” că starea de nemulţumire faţă de nedreptatea socială trebuie transformată într-o “insurecţie paşnică”, probabil nu se aştepta ca mişcarea “indignaţilor” din Spania şi cea “aganaktismenoi” din Grecia să îi urmeze sfatul atât de rapid şi într-un mod atât de spectaculos.
Rezistenţa grecilor faţă de măsurile de austeritate catastrofale era previzibilă. De-a lungul istoriei moderne, grecii au opus rezistenţă faţă de ocupaţia străină şi faţă de dictaturile interne, cu determinare şi sacrificii. Măsurile impuse de FMI, de Uniunea Europeană şi de Banca Centrală Europeană - cu acordul deplin, dacă nu cu invitaţia Guvernului elen - au condus la 11 greve generale de câte o zi, la numeroase greve la nivel regional şi la acţiuni de rezistenţă.
Presa internă şi cea străină au relatat pe larg despre confruntările dintre tineri şi forţele de ordine izbucnite după marile demonstraţii şi încheiate cu un mare nor de gaze lacrimogene ridicându-se deasupra Atenei.
Protestele din Grecia, cele mai puternice din Europa
Organizate de partide de stânga şi de unele sindicate, protestele din Atena eclipsează manifestaţiile din restul statelor europene faţă de măsurile de austeritate. Dar campania de avertizare a presei proguvernamentale, a experţilor şi a elitelor intelectuale a reuşit să transmită temeri în rândul celor mai mulţi cetăţeni şi să limiteze mişcarea de rezistenţă.
În urmă cu trei săptămâni, lucrurile s-au schimbat. O mulţime mixtă de oameni indignaţi de toate ideologiile, vârstele şi ocupaţiile, inclusiv mulţi şomeri, a început să ocupe Piaţa Syntagma, situată în centrul Atenei, în apropierea Parlamentului; de asemenea, oamenii s-au adunat în jurul Turnului Alb din Salonic şi în alte oraşe. Mitingurile şi marşurile zilnice, la care uneori au participat peste 100 000 de persoane, au fost paşnice, poliţia observându-le de la distanţă.
Numindu-se “indignaţii”, protestatarii au denunţat sărăcirea nedreaptă a angajaţilor greci, pierderea suveranităţii care a transformat Grecia într-un fief neocolonial al bancherilor şi distrugerea democraţiei. Revendicarea lor comună este plecarea elitelor politice corupte care au condus ţara timp de 30 de ani şi au adus-o pe marginea prăpastiei.
Mii de persoane vin zilnic în Piaţa Syntagma pentru a discuta noile măsuri. Asemănările cu agora clasică ateniană, care funcţiona la doar câteva sute de metri distanţă, sunt uimitoare. Cei care doresc să vorbească primesc un număr de ordine şi vin la tribună dacă numărul lor este extras, la fel cum se întâmpla în Atena antică.
Vorbitorii se limitează la discursuri de două minute, pentru a permite cât mai multor persoane să ia cuvântul. Reuniunile se desfăşoară eficient, fără dezordinea care apare de obicei la astfel de mitinguri. Subiectele abordate se referă la probleme organizatorice, la noi forme de rezistenţă, la solidaritate internaţională sau la alternative pentru măsurile catastrofale nedrepte. Orice problemă poate fi propusă şi dezbătută. Săptămânal, există dezbateri bine-structurate în cursul cărora economişti, avocaţi şi teoreticieni politici prezintă variante alternative pentru combaterea crizei.
Aceasta este democraţie în acţiune. Şomerii şi profesorii universitari beneficiază de timpi egali pentru exprimarea opiniilor, dezbaterile sunt echilibrate şi concluziile sunt supuse la vot. Protestatarii indignaţi au ocupat piaţa, blocând activităţile comerciale şi transformând-o într-un spaţiu de interacţiune publică. Perioada care de obicei era petrecută seara acasă, pentru emisiuni televizate, este dedicată acum discuţiilor cu ceilalţi despre binele comun. Dacă democraţia este puterea “poporului” (“demos”, în limba greacă) – adică a celor care nu au calificări speciale pentru funcţii de conducere, bogăţii, putere sau cunoştinţe –, atunci, cu această formă, suntem cel mai aproape de praticile democratice în toată istoria recentă a Europei.
O confruntare între susţinătorii Guvernului şi “Indignaţi”
Dezbaterile foarte articulate din Piaţa Syntagma au demontat stereotipul banal conform căruia cele mai multe probleme care ţin de politici publice sunt prea tehnice pentru oamenii de rând şi trebuie analizate de experţi. Conştientizarea faptului că reprezentanţii poporului au mai multă raţiune colectivă decât orice lider – un principiu de bază în agora clasică – revine la Atena. “Indignaţii” au arătat că democraţia parlamentară trebuie înlocuită cu o versiune mai directă. Iar acest impuls intervine la timp, în contextul în care credibilitatea reprezentării politice este supusă presiunilor în întreaga Europă.
Reacţia Guvernului socialist a fost penibil de inexistentă până acum. Propagandiştii proguvernamentali atribuie protestele şi sporadicele incidente violente stângii divizate. Dar această tactică nu poate funcţiona în cazul “indignaţilor”, care provin din toate partidele şi în acelaşi timp din niciunul. O campanie hotărâtă a fost stabilită pentru a opri Parlamentul să voteze noua serie de măsuri pe care Giorgios Papandreou le-a convenit cu creditorii şi cu cancelarul german Angela Merkel, care ar prelungi actuala recesiune şi rata ridicată a şomajului până cel puţin în 2015, un tratament mai greu decât boala.
Reacţia la aceste măsuri va fi momentul culminant al confruntării dintre susţinătorii Guvernului şi “indignaţi”, confruntare care acum intră în etapa finală. Miercuri, protestatarii din Piaţa Syntagma şi-au unit forţele cu sindicatele pentru o grevă generală şi pentru un lanţ uman în jurul sediului Parlamentului.
Syntagma este mai apropiată acum de Piaţa Tahrir din Cairo decât de zona Puerta del Sol din Madrid. Mitingurile zilnice şi protestele în faţa Parlamentului au schimbat pentru totdeauna politica în Grecia, iar elitele se tem pentru prima dată. În limba greacă, “stasis” înseamnă “poziţie de drepţi”, “revoltă” sau “insurecţie”. Piaţa a primit numele de acum după demonstraţiile din secolul 19, revendicarea de atunci adresată familiei regale fiind elaborarea unei Constituţii (“syntagma”). Iar “indignaţii” repetă acum acest lucru: stau drepţi, cer o nouă structură politică pentru a scăpa de dominaţia neoliberală şi de corupţia politică.
