Alegeți o limbă
Războiul din Bosnia şi Herţegovina (1992-1995) a făcut mai mult de 100 000 de victime şi a lăsat ţara însângerată, fizic şi moral. Acordurile de la Dayton, care au pus capăt războiului, au pus ţara sub supravegherea a două organisme internaţionale: Peace Implementation Council [Consiliul de Implementare a Păcii] şi Biroul Înaltului Reprezentant pentru Bosnia - Herţegovina.
Înaltul Reprezentant are puterile unui ţar: el poate abroga sau, invers, impune legi, destitui politicieni aleşi, revoca judecători şi reexamina deciziile lor. Şi asta, chiar şi la 16 de ani de la sfârşitul războiului. Este oare bine sau rău?
În iunie 2007, Miroslav Lajčák, ilustru diplomat slovac, a fost numit în funcţia de Înalt Reprezentant. La vremea respectivă, el a afirmat că era determinat să conducă războinicii responsabili politici bosniaci pe calea reformei, să aducă ţara mai aproape de UE şi să restabilească ordinea, chiar dacă în acest scop trebuia să dea cu pumnul în masă.
Înaintea lui, postul din Sarajevo fusese ocupat de neamţul Christian Schwarz-Schilling. El nu a făcut practic nimic, pentru că era convins că o intervenţie străină ar fi subminat mai mult decât ajutat Bosnia. În plus, postul lui era pe cale să fie suprimat. Schwarz-Schilling era presupus a fi ultimul înalt reprezentant. Dar situaţia de pe teren nu s-a îmbunătăţit. Acesteia i s-a adăugat declaraţia de independenţă a Kosovo-ului (în februarie 2008), care risca să ameninţe echilibrul regiunii. Prin urmare, s-a decis să se menţină postul de Înalt Reprezentant şi a fost numit Lajčák.
Reforma constituţională, un eşec
Acesta a reuşit să convingă Parlamentul bosniac să voteze reforma poliţiei. El a obţinut de asemenea din partea Bosniei ratificarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu UE, primul pas spre statutul deplin de membru. Dar până acum proiectele de reformă constituţională au eşuat. În martie 2009, austriacul Valentin Inzko i-a succedat lui Lajčák. Şi nici acesta nu a reuşit încă să aducă vreun progres în poziţiile antagoniste ale politicienilor.
"Pentru mine singurul care a reuşit să facă ceva este Paddy Ashdown", afirmă Tija Memisevic, o cercetătoare de 35 de ani care a fondat European Research Centre (Centrul de Cercetare European), un think-tank din Sarajevo. Britanicul Paddy Ashdown a ocupat postul între 2002 şi 2006. "Ashdown este un om politic şi nu un diplomat. În plus, el provine dintr-o ţară căreia de fapt nu-i pasă de opiniile Germaniei, Franţei şi Bruxelles-ului. Nu spun că a dat dovadă întotdeauna de înţelepciune, dar a utilizat într-adevăr pe deplin competenţele funcţiei. Succesorii săi, diplomaţi, se întorc întotdeauna spre Bruxelles şi caută consensul. Şi, cum nu există nicio poziţie comună la Bruxelles, fiecare pas înainte durează ani de zile iar între timp ne zbatem tot în mocirlă", explică aceasta.
Criticii lui Ashdown susţin că el s-a purtat în Bosnia ca un Raj [vice-regele din India Britanică]. De altfel aceasta este porecla care i-a fost dată. Dar Tija consideră că având în vedere situaţia actuală nu se poate face altfel. Ea este convinsă că ţara ei nu poate, cu propriile mijloace, să iasă din spirala conflictelor şi că este nevoie de cineva dinafară capabil să lovească cu pumnul în masă.
Cine poate pune punctul pe i
Dar cine ar putea fi astăzi acest cineva? Americanii, care au jucat un rol decisiv în Bosnia în anii de după război? Cu greu. Pentru ei, Balcanii nu mai sunt o prioritate. UE atunci? Da, în mod logic. Bruxelles repetă tot timpul că soarta Bosniei o interesează. Iar Sarajevo că viitorul în Europa este o prioritate.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Mulţi în Bosnia gândesc că UE nu face nimic semnificativ în ţara lor şi că de fapt nu are voinţa necesară pentru a face ceva. Ei gândesc de asemenea că UE cedează prea mult în faţa Rusiei, care în mod tradiţional se află de partea sârbilor. Bruxelles, la rândul său, susţine că Sarajevo nu poate aştepta ca UE să rezolve toate problemele în locul său. El reproşează liderilor politici bosniaci că nu au voinţa de a întreprinde reforme, de a se îndrepta spre reconciliere şi de a acţiona concret.
Există oare o soluţie? Desigur, întrucât timpul lucrează pentru Bosnia. Şi îşi va juca rolul. Să luăm de exemplu Serbia şi Croaţia. În ciuda dificultăţilor şi faptului că naţionalismul nu a dispărut, preşedintele sârb şi-a cerut scuze pentru genocidul de la Srebrenica, în timp ce croaţii au ales drept preşedinte un avocat paşnic şi compozitor pe deasupra, pe care nu-l doare să recunoască faptul că au existat criminali de război de partea croată.
