Liniştea pe care a adus-o intervenţia Băncii Centrale Europene lunea trecută a durat puţin: ziua de panică trăită ieri [10 august] de bursele din toată lumea nu avea precedent de la izbucnirea crizei financiare din 2008, iar ameninţarea potrivit căreia datoria franceză ar putea fi următorul obiectiv al mişcărilor speculative nu a făcut decât să răspândească agitaţia. Să-l vedem pe preşedintele francez întrerupându-şi vacanţa pentru a face faţă situaţiei este un simptom care vorbeşte de la sine şi a cărui gravitate nu au reuşit să o nuanţeze nici măcar declaraţiile binevoitoare ale agenţiilor de rating.
Probabil, Sarkozy nu va fi ultimul care trebuie să-şi devanseze întoarcerea la birou, şi, în acest sens, preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, ar trebui să revină cât mai curând la Bruxelles pentru a se ocupa de situaţia foarte gravă. Şi José Luis Zapatero ar trebui să facă acelaşi lucru din cauza consecinţelor pentru economia spaniolă şi a sistemului financiar, în general, şi sărăcirea familiilor, în special, pe care le are această conjunctură dezastruoasă.
Ruptura monezii unice, o rană mortală pentru proiectul european
Este evident că obiectivul summitului din 21 iulie, care era evitarea contagierii Spaniei din cauza ţărilor cu dificultăţi şi care deja au primit ajutor, nu a fost atins. BCE a trebuit să salveze in extremis Italia şi Spania - a treia şi a patra economie a zonei - şi Franţa - a doua - este deja în vizor. Va putea Germania cea privilegiată şi prosperă să continue să ignore această situaţie de acolo de sus, de unde se află? Până acum Merkel a acceptat cu reticenţe curentul majoritar de opinie în Consiliile Europene în favoarea operaţiunilor de salvare care, nici în cazul cel mai grav, cel al Greciei, nu a funcţionat, ceea ce a creat un front al duşmanilor interni care ameninţă propria sa stabilitate politică.
Totul indică faptul că se apropie momentul în care nu vor mai exista decât două alternative: fie o integrare fiscală completă a întregii zone euro, pe care o resping mulţi economişti germani, fie ruptura monedei unice, ceea ce ar însemna o rană mortală pentru proiectul european. Merkel a dat dovadă până acum de un angajament fără echivoc în favoarea Europei, dar a fost capabilă şi să se întoarcă cu 180 de grade în privinţa unor probleme grave cum ar fi energia nucleară. Europa depinde, o dată în plus, de ceea ce va decide Germania.