Alegeți o limbă
Printre multitudinea de teorii conspiraţioniste despre 9/11, cea nevăzută încă este cea că Osama bin Laden a fost un agent chinez. Deoarece obiectiv, tovarăşi - cum ziceau comuniştii -, s-ar putea emite argumentul cum că China a fost cel mai mare beneficiar al reacţiei lungi de zece ani a Americii la această înjunghiere islamistă în inima ei.
Să o luăm astfel: când se vor scrie articole de aniversare pe 11 septembrie 2031, comentatorii oare vor privi înapoi la un război de 30 de ani împotriva terorismului islamist, comparabil cu războiul rece, ca trăsătură definitorie a politicii mondiale din 2001 în zilele lor? Cred că nu. Mai probabil este că ei vor vedea această perioadă mai îndelungată ca fiind definită de o trecere istorică a centrului greutăţii puterii de la vest la est, cu o Chină mult mai puternică şi o mai puţin puternică Americă, o mai puternică India şi o mai slabă Uniune Europeană.
Aşa cum subliniază istoricul de la Stanford Ian Morrisîn cartea lui de analiză Why the West Rules – for Now (De ce conduce Vestul – deocamdată, nu încă tradusă în limba română), această schimbare geopolitică se va desfăşura într-un cadru mai larg al unui progres tehnologic fără precedent, asta-i partea bună, şi o serie fără precedent de probleme la nivel mondial, partea rea.
Desigur, aceasta este doar o presupunere pe bază istorică. Dar, dacă lucrurile se dezvoltă cât de cât în această direcţie (sau într-o altă direcţie nelegată de Islam) atunci deceniul post-9/11 în politica externă americană va arăta ca un ocol - un ocol masiv, de convenienţă, şi este puţin spus - mai degrabă decât drumul principal al istoriei.
Mai mult decât atât, dacă primăvara arabă îşi îndeplineşte promisiunile de modernizare, atacurile teroriste asupra New York, Madrid şi Londra vor arăta mai mult decât niciodată ca probleme ale trecutului: un sfârşit, nu un început. Chiar dacă primăvara Arabă se stinge într-o iarnă islamistă, şi ca urmare Europa învecinată se va trezi confruntată cu ameninţări multiple, tot nu înseamnă că lupta împotriva islamismul ne-liberal şi violent va fi caracteristica definitorie a următoarelor decenii. Islamismul violent va rămâne o ameninţare importantă, dar nu, cred eu, definitorie - şi mai ales nu pentru Statele Unite.
America trebuia să contraatace
Putem explora aceeaşi idee prin intermediul unui "ce ar fi dacă". În măsura în care administraţia lui George W. Bush a avut o viziune geopolitică asupra lumii în vara anului 2001, aceasta era axată pe China ca nou concurent strategic al SUA. Ce ar fi dacă atacurile 9/11 nu ar fi avut loc, şi SUA ar fi continuat să se concentreze asupra concurenţei cu China? Ce ar fi dacă şi-ar fi dat seama că însăşi victoria vestului la sfârşitul războiului rece, şi globalizarea capitalismului rezultantă, au dezlănţuit forţe economice în est, care vor deveni cea mai mare concurenţă a vestului pe termen lung? Ce ar fi dacă Washington ar fi ajuns la concluzia că această concurenţă necesită nu mai multă putere militară, ci mai multe şi mai inteligente investiţii în educaţie, inovare, energie şi mediu, şi desfăşurarea pe deplin a unei soft power made in America? Ce ar fi dacă ar fi recunoscut că, în faţa renaşterii asiatice, relaţia dintre consum, investiţii şi economii în interiorul Statelor Unite trebuia să fie reechilibrată? Ce ar fi dacă sistemul său politic şi conducerea ar fi acţionat eficient conform acestor concluzii bazate pe realitate?
Chiar şi atunci, China şi India s-ar ridica. Chiar şi atunci, puterea ar trece de la vest spre est. Chiar şi atunci, ne-am confrunta cu încălzirea globală, penuria de apă, pandemiile, şi toţi ceilalţi cavaleri ai apocalipsului. Dar vestul, şi în special SUA, ar fi într-o formă mult mai bună.
Hai să terminăm cu "ce ar fi dacă". Atacurile au avut loc; America a fost obligată să răspundă la ele. O administraţie care îşi căuta un scop general l-a găsit în răzbunare. Zece ani mai târziu, putem spune că ameninţarea al-Qaida a fost semnificativ redusă. Nu a fost eliminată, întrucât nu astfel se petrec lucrurile cu terorismul, dar a fost redusă. Aceasta este o realizare, dar la ce preţ...
America a condus două războaie majore, unul din necesitate, în Afganistan, unul din alegere, în Irak. Cel în Afganistan s-ar fi putut termina mai devreme, la costuri mai mici, şi cu un rezultat mai bun, dacă administraţia Bush nu ar fi dat năvală în Irak. SUA şi-a prejudiciat propria reputaţie şi soft power (puterea de a atrage) prin orori precum Abu Ghraib.
Între timp, şi parţial ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în acest deceniu, un Pakistan înarmat nuclear este un pericol mai mare decât era acum 10 ani. În lumea musulmană mai largă, inclusiv în comunităţile musulmane din Europa, există tendinţe contradictorii. Putem găsi dovezi ale unei modernizări liberatoare, atât în primăvara arabă cât şi printre musulmanii din Europa, dar de asemenea, precum în Pakistan şi Yemen, de creştere a radicalizării islamiste.
Costurile războiului au fost uriaşe
Un proiect major de cercetare cu privire la costurile războiului, realizat de Brown University, observă că pe parcursul acestor 10 ani "peste 2.2 milioane de americani au plecat la război şi peste un milion s-au întors veterani". Costurile globale pe termen lung de pe urma războaielor din Afganistan, Irak, Pakistan şi alte teatre de acţiuni contra-teroriste sunt estimate la între 3,2 şi 4 mii de miliarde de dolari (2,4 mii – 2,9 mii de miliarde de euro). În proiecţiile de activitate viitoare probabilă până în 2020, costurile se pot ridica până la 4.4 mii de miliarde de dolari (3,2 mii de miliarde de euro). Experţii poate nu se înţeleg asupra cifrelor exacte, dar nu există nicio îndoială asupra faptului că sunt uriaşe. În cifre rotunde, acestea se ridică la ceva de genul un sfert din datoria explozivă a SUA, care la rândul ei se îndreaptă spre 100% din PIB.
Cu toate acestea, nu există o contabilitate completă a ceea ce economiştii numesc costul oportunităţii. Nu este doar o chestiune de câte investiţii în resurse umane, locuri de muncă calificate, infrastructură şi inovare ar fi putut cumpăra SUA pentru 4 mii de miliarde (2,9 miliarde de euro) - sau chiar pentru jumătate din această sumă, considerând generos că au trebuit numai 2 mii de miliarde (1,5 miliarde de euro) pentru a reduce ameninţarea teroristă asupra SUA prin mijloace militare, de informaţii şi măsuri de securitate în ţară.
SUA a avut două feluri de eroi: omul de afaceri novator şi războinicul
Mai presus de toate, este costul oportunităţii în termeni de concentrare la nivel naţional, de energie şi imaginaţie. Pentru a înţelege o ţară, întrebaţi care îi sunt eroii. În acest deceniu, SUA a avut două feluri de eroi. Primul este omul de afaceri inovator: Steve Jobs, Bill Gates. Celălalt este războinicul: din Navy, pompierii, toţi "bărbaţii şi femeile noastre în uniformă". Acum câteva zile pe CNN (nu Fox News) am auzit o prezentatoare folosind expresia "războinicii noştri" ca şi cum ar fi un termen neutru, obişnuit, de ştiri.
Şi când auzi unele dintre acele poveşti de vitejie individuală ale unor americani în uniformă, ele sunt incredibile, inspiratoare, exemplare. Şi acest lucru trebuie spus în mod clar cu ocazia acestei aniversări. Dar mă întreb la ce fel de locuri de muncă - dacă găsesc vreunul - se vor întoarce aceşti curajoşi/curajoase bărbaţi şi femei? Ce fel de case, vieţi, şcoli pentru copiii lor? Sondajele de opinie sugerează că un mare număr de americani se întreabă acelaşi lucru. Priorităţile lor sunt acum din nou acasă.
Ceea ce preşedintele Barack Obama a spus noaptea trecutaă în discursul său în faţa Congresului despre crearea de locuri de muncă va fi mult mai important pentru ei decât chiar şi cele mai elocvente cuvinte pe care le-ar putea rosti în discursul din Catedrala Naţională din Washington lovită de cutremur, cu ocazia aniversării 9 / 11 de duminică. Onoruri acestor războinici, eroii de care America are acum nevoie sunt cei care crează locuri de muncă.
