Iuliana Alexa, redactor şef Psychologies România:

Sunt vremuri în care cine tace, consimte

9 septembrie 2013 – Presseurop

Am decis să stau o oră în Piaţa Universităţii, la protestele contra exploatării aurului de la Roşia Montana, şi ceea ce voi simţi sau gândi în acest interval să fie un fel de instantaneu narativ. Protestele au dinamica lor iar oamenii îşi schimbă repede obiectul atenţiei. La un moment dat Roşia Montana a fost umbrită de celălalt mare incident romanesc, moartea unui băieţel de 4 ani în colţii câinilor vagabonzi care domnesc n Bucureşti.

De ceva vreme nu mai urmăresc ştirile de pe canalele româneşti ca să imi dau seama care e agenda românilor. Televiziunile au relatat extrem de puţin, pentru ca au primit bugete mari de publicitate de la Gold Corporation. Presa română nu îşi permite să refuze nici un euro de la vreun client, indiferent ce acţiune ar comunica acesta, morală sau nu. Dar asta face ca reportajele şi dezbaterile din presa mainstream să nu mai aibă nicio credibilitate. Oamenii scriu, se revoltă, se convoacă la proteste pe Facebook. Şi mobilizarea este unanimă. Citesc mesaje care arată că românii nu sunt nici pe departe abulici şi asta îmi dă speranţă. Crezusem ca s-au resemnat. Citesc mesajele lor informate, argumentate, clare. Cei care protestează în stradă sunt oameni foarte educaţi, cu job-uri bune. E limpede că ştiu ce se întâmplă şi nu se lasă manipulaţi. Falimentul moral al televiziunilor face lucrurile mai clare pentru ei. Cum spunea un protestatar: "Televizor n-avem, dar ne informăm destul de atent şi de mult".

S-a spus că majoritatea sunt tineri hipsteri cam fără direcţie veniti la un protest care le dă un aer cool. Nu e adevărat, nimeni nu mai crede mesajele acestea de decridibilizare. Am întâlnit preoţi, intelectuali, corporatişti, familii întregi, părinţi cu copii în braţe. Dacă îi întrebi de ce protestează, îţi aduc argumente şi cifre. Nu sunt vulnerabili la manipulare absolut deloc. Din acest punct de vedere campania publicitară a Gold Corporation a însemnat bani cheltuiţi degeaba, nimeni nu mai crede că cele câteva sute de locuri de muncă ce vor fi create prin proiectul minier sunt o compensaţie pentru distrugerea unui loc idilic.

Pe site-ul casajurnalistului.ro sunt intervievaţi câţiva protestatari. Antropologul Mirel Bănică surprinde clar fenomenul de azi:

Ca orice român, am ţinut mămăliga până pe punctul de a exploda şi acum am ieşit din casă tocmai pentru că nu se mai poate tolera această stare de fapt

e un dispreţ generalizat. Cred că aici, în Europa de Est, care începe la Budapesta şi se termină în Siberia, se poate face orice. Este dispreţul oamenilor politici care nu înţeleg sau se fac că nu vor să înţeleagă şi alte voci alternative şi se lasă cumpăraţi pentru nimic. Poate cel mai important, mă deranjează faptul că Occidentul încearcă la el să-şi păstreze natura frumoasă. Copaci verzi, să cânte păsărica frumos, iar aici, în Europa de Est, care este un soi de exotism la două ore de avion, pot să facă ce vor ei. Este ceea ce eu numesc logica sticlei de pet. Adică în România putem vinde bere în sticlă de pet că ne numim Heineken dar nu o facem în ţara de origine pentru că ne-ar amenda şi n-am avea o bună imagine ecologistă. Ca orice român, am ţinut mămăliga până pe punctul de a exploda şi acum am ieşit din casă tocmai pentru că nu se mai poate tolera această stare de fapt. Ceea ce dragii mei compatrioţi nu înţeleg este că această acţiune, pe care noi o facem aici, dă plus valoare pe bursele mondiale acţiunilor Roşia Montană. Simplu fapt că ei tranzacţionează minus-plus, plus-minus, deja dă valoare acţiunilor lor şi dă un anumit sens. E ca o fată frumoasă pe care o curtezi mai mult timp. Dacă-ţi cedează de la prima întâlnire nu mai e atât de valoroasă decât dacă i-ai face curte două sau trei luni înainte. În cazul nostru, cu Roşia Montană, e vorba de ani.

In după amiaza de azi, duminică, 8 septembrie, lumina e magică, un apus sublim care te face să ierţi Bucurestiul pentru ceea ce a ajuns. La Universitate, la orele 17 încep protestele. Oamenii şi-au adus câte o sticlă de plastic în care au pus monede, ca să zornăie cat mai tare. După jumătate de oră zgomotul devine asurzitor. Este a şaptea zi de proteste, azi picamerul din mijlocul bulevardului Magheru a tăcut. Primăria Capitalei a dat brusc autorizaţie pentru nişte lucrări în mijlocul drumului şi zilele trecute nu se auzea ce scandează oamenii ci doar zgomotul maşinăriilor. Tactici subversive dar atât de transparente. Ineficiente însă în faţa adrenalinei celor peste 5000 de oameni care scandează “Uniţi, salvăm Roşia Montana!” “Nu corporaţia face legislaţia” şi sunt plini de adrenalina care se propagă între ei ca electricitatea. Zornăie sticlele de plastic pline cu monezi, bat în tobe, cutii goale, tot ce găsesc. Important e să se audă. NU mai e vreme de subtilităţi politice, dezbateri, etc. Democraţia e din nou în agora, ca la greci. Câtă mai e. Sau câtă importanţă mai are ea azi aici… Sunt tineri în majoritate, veniţi cu copiii lor, sunt oameni cool, moderni, pe care în restul timpului îi vezi in cluburile cele mai hot. Mulţi biciclişti, pentru că la Bucureşti bicicleta e simbolul atitudinii ecologice. Intr-una din cele mai poluate capitale europene, a fi biciclist e aproape un martiraj.

Mi-am întâlnit câţiva prieteni în Piaţa Universităţii. Ca şi mine, au simţit că îşi fraudează propria conştiinţă dacă stau şi privesc. Azi simţi că pasivitatea este pur şi simplu ruşinoasă. Sunt vremuri în care cine tace, consimte.

Csibi Magor, director WWF pentru România:

protestele în stradă sunt necesare într-o ţară care abia acum începe să dea semne că înţelege pe deplin cum funcţionează democraţia. Nu avem doar drepturi, ca cetăţeni, avem şi obligaţia de a ne mobiliza, ori de câte ori simţim că direcţia în care ne îndreptăm nu este una bună sau în care simţim că deciziile luate de cei care ne reprezintă nu sunt corecte. Asta se întâmplă în acest moment, când mii de oameni îşi exprimă într-un mod deschis şi civilizat un dezacord total faţă de unele decizii luate de administraţia de stat, precum şi modul în care aceste decizii au fost luate.

Liana Buzea, Fondator al Plantam fapte bune în România şi Preşedinte la EcoAssist

în primul rând merg pentru că aş vrea ca administraţia şi politicul să nu mai permită exploatarea în stil colonial a resurselor solului şi subsolului nostru. Apoi, aş dori ca proiectele cu impact atât de mare asupra mediului, economicului, socialului şi / sau istoricului ţării noastre să fie dezbătute public şi să se permită implicarea societăţii civile în deciziile asupra lor. Nu în ultimul rând sunt solidară cu ONG-urile care au luptat pentru această cauză de atâţia ani. Felul în care îi pot susţine este de a transmite mesajele lor pe toate canalele pe care le am la dispoziţie şi de a ieşi alături de ei în stradă, în faţa Guvernului şi a Parlamentului, şi de a le susţine mesajul către cei care ne "reprezintă" conform legii.

Tiberiu – bucureştean corporatist – 39 ani

pentru că mă încăpăţânez să cred că populaţia unei ţări reprezinta o voce pe care Guvernul ei trebuie să o asculte. De o săptămână ies în stradă aproape zilnic, alături de prietenii mei şi de necunoscuţi. Cu toţii avem în comun dorinţa de schimbare a lucrurilor făcute greşit. Greşit, nu din greşeală. Am înţeles că totul este făcut cu cap, după un plan bine pus la punct de nişte inconştienţi interesaţi de şpaga fabuloasă pe care o pot primi sau au primit-o deja. Iniţial am ieşit să susţin nişte lucruri de bun simţ:

1.Să îi determinăm pe parlamentari să voteze cu NU legea distrugerii Roşiei Montane.

2.Anularea contractului dintre Guvern şi RMGC.

3.Interzicerea mineritului pe baza de cianuri în Roşia Montana

4.Includerea Roşiei Montane în patrimoniul Unesco.

De câteva zile mai am nişte motive: acum ies în stradă şi pentru că doresc o schimbare în ţara mea. Pentru că m-am săturat de corupţie şi manipulare, de politicieni care fac promisiuni pe care le încalcă imediat ce se văd cu sacii în căruţă şi de autorităţi care nu mă protejează, deşi salariile le sunt plătite din taxele şi impozitele cu care contribui de atâţia ani la Bugetul de Stat.

Sunt indignat să văd cum presa "ignoră" miile de oameni care protestează zilnic şi cum aduc în derizoriu lucruri extrem de grave. E nevoie de coloană vertebrală să relatezi obiectiv ce se întâmplă în stradă, atâta vreme cât advertiserul – RMCG în cazul de faţă – a contribuit cu sume colosale la buget, cu campanii deştepte de manipulare. Dar ăsta e rolul presei. Nu să fie o nevertebrată. Acum am văzut foarte clar că PRESA = BUSINESS. Atât. Nu e normal ca nişte mişcări atât de importante să nu fie BREAKING NEWS pe niciun post de televiziune, şi singurul loc în care să existe informaţii să fie facebook-ul şi blogurile.

Dar în Romania anului 2013 aşa stau lucrurile. Am senzaţia că trăiesc din nou sub dictatură. Numai că acum, la 39-şi-ceva de ani, văd lucrurile mult mai limpede. Văd cum oamenii sunt bombardaţi cu ştiri care nu interesează pe nimeni – de la babe violate în nu-ştiu-ce sat, la găini care fac pui vii… Cum înghit zilnic telenovele cu sultani, Jose-Fernanzi şi Marguerite… Cum urmaresc emisiuni în care prostia şi neamul prost sunt transformate în calităţi… Incet-încet uită şi de valori, şi de verticalitate. Se spune că SOMNUL NATIUNII NASTE MONSTRI. Englezii spun că IGNORANCE IS BLISS – un fel de FERICITI CEI SARACI CU DUHUL… Eu asta văd în jur. Cred că asta e planul. M-am săturat şi de abuzurile Poliţiei şi Jandarmeriei Române. Văd cum oamenilor li se încalcă drepturile fundamentale. Intr-o ţară membra UE. Fără ca nimeni să fie tras la raspundere.

Mai nou, e isteria cu câinii comunitari din Bucureşti. SIGUR CA E O PROBLEMA! Dar copiii sunt muşcaţi zilnic în Bucureşti. De zeci de ani. Adulţii la fel. De cap, şi de picioare, şi de mâini... în ordinea numerelor de pe tricou. Este o problemă pe care AUTORITATILE ar fi trebuit să o rezolve de 765 432 de ani. Nu ONG-urile. E foarte comod acum să storci o lacrimă la TV şi să acuzi nişte ONG-iste. Nu zic că e OK să iei câini pe semnătură şi să le dai drumul pe stradă. Insă vinovaţii sunt domnii cu burţi mari pe care-i plătim cuminţi de-o viaţă, şi care NU FAC NIMIC. Iar acum profită de tragedia unei familii pentru a le pune alt subiect pe tapet oamenilor. E revoltător.

Astea sunt motivele pentru care ies în stradă acum. Pentru că sper că mai avem o şansă să îndreptăm lucrurile. Altfel, stăteam ca mulţi alţii acasă, în fotoliul meu confortabil, dădeam un GOING / JOIN pe facebook care însemna de fapt “LIKE”, “AM VAZUT”, “CE DRAGUT” sau “SUNT DE ACORD”… şi as fi luptat să trec la nivelul următor în Candy Crush. Insă istoria ne-a învăţat că PASIVITATEA NU E O SOLUTIE. Sper doar să fim foarte mulţi care am învăţat asta.

Andrew – englez care munceşte de 7 ani în Romania – 51 ani

Why do I protest about the Romanian Government allowing Gabriel Resources to mine the gold, silver and other precious metals in Rosia Montana? I would rather ask the question "Why would you not care what happens in Rosia Montana?" You would not care if it didn't matter that 25 kms of 2,000 year old tunnels with rare and interesting inscriptions from the Roman era would be completely destroyed forever.

You would not care if something that all law scholars study which is found in the tunnels of Rosia Montana is blown to pieces and lost for ever. You would not be care if 4 mountains were obliterated and a crater 8 kms wide was left that could be seen from space. And this is in an area of outstanding beauty.You would not care if an area that has been put forward as a UNESCO World Heritage Site will be blown into dust. You would not care that the largest cyanide lake in Europe would be produced devastating the whole area and of course the water table in the whole region poisoning their water forever. You would not care that the Romanian Government is proposing legislation that allows a private company (Gabriel Resources) to take ownership of personal, private property and throw the owners out. If you do NOT protest and NOT care about this then I suggest you are a member of the Board of Gabriel Resources sitting in Canada and not caring about the human and environmental catastrophe you are prepared to inflict to make a huge amount of money. And please ignore the company title 'Rosia Montana Gold Corporation' – it is Gabriel Resources a Canadian Company who simply want to take the precious metals, make enormous amounts of money and leave. That is all they care about.

If you DO care, then you are one of the thousands of people who protest EVERY DAY in Romania against this. That's why I join them and am very proud to stand with them. Because along with those thousands of humans, I care about what happens in Rosia Montana.

Credit foto: Iuliana Alexa