Cetăţenie europeană :

O stare de spirit

Presseurop
11 octombrie 2013

La Strasbourg, două colege din redacţia Presseurop, Judith Sinnige şi Katja Petrovic, au vorbit în faţa unui auditoriu heteroclit, venit cu această ocazie la Mediatecă, despre ce înseamnă să fii cetăţean european...O temă grea, să recunoaştem, şi care nu federează atât de mult precum ar face-o teme ca "romii" sau "imigranţii" sau "extrema dreaptă". Le va fi greu, mă gândesc, nu atât să convingă publicul că această cetăţenie chiar există, cât să convingă de faptul că merită să vorbeşti despre un asemenea subiect. Totuşi, interesul există, vorbim şi ne lovim de impenetrabila întrebare "suntem cu adevărat cetăţeni europeni?" zilnic, fără a avea un răspuns satisfăcător. Şi fără a continua să ne lungim la vorbă pe subiect. Deci alegerea organizatorilor nu a fost greşită. Rămâne însă grea, foarte grea...

Adevărul este, cred, că, asemeni celor scrise de Lucian Boia în ultima sa carte, "Sfârşitul Occidentului", avem cu toţii nevoie de un alt mit european, federator, de o altă mitologie, de un alt imaginar, căci cel al statelor naţiune a cam apus.

Să ne credem, pe deplin, astfel de cetăţeni, să începem să ne exersăm drepturile care decurg din acest statut, să încetăm să aşteptăm şi să ave curajul să luăm poate fi un astfel de ţel. Nu pentru mai 2014, data alegerilor europene, nici la orizontul anilor 2020, ci de acum, din acest imediat. Cetăţenia europeană este oare un ansamblu de calităţi şi drepturi? "Cum ar putea oare UE să construiască o identitate comună – a se înţelege cetăţenia europeană – tuturor statelor, fără a le obliga la pierderea singularităţii naţionale?", se întreba un grec, Vasilis Kontouri, citat de Le Nouvel Observateur, în cadrul dezbaterii care are loc până mâine la Bruxelles, Reinventing Europe (la care ia parte şi compatriotul nostru, Norman Manea)? "Cetățenia Uniunii Europene (UE) a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht (semnat în 1992, intrat în vigoare din 1993). Cetățenia europeană este complementară cetățeniei naționale și conferă drepturi, cum ar fi dreptul de a vota în alegerile europene, dreptul la libera circulație și dreptul la protecție consulară din partea ambasadelor altor state UE", scrie pe pagina dedicată subiectului de Wikipedia. Nimic mai mult nici pe acest site, decât poate reiterarea faptului că unicul concept datează din ...1992. 20 de ani nu ne sunt de ajuns pentru a ne simţi europeni, oare?

Poate că ne-am obişnuit de fapt atât de mult cu starea de spirit pe care conceptul o impune încât nici nu ne mai dăm seama că de fapt chiar avem cu toţii cetăţenia europeană, şi că de fapt nu avem nevoie de nimeni şi de nimic ca să o conştientizăm. Dincolo de libera circulaţie, de anumite drepturi, a fi cetăţean european este o senzaţie, asemeni tuturor senzaţiilor. O multitudine de factori, multilingvismul, spiritul deschis, generozitatea, credinţa în valorile europene, capacitatea de adaptare şi acceptarea celuilalt. O mare iubire are nevoie de acte ca să existe?