Alegeți o limbă
Pentru a şti unde se îndreaptă zona euro, săptămâna aceasta trebuiau descifrate subtilităţile politicii slovace. Pe 11 octombrie, Parlamentul din Bratislava a respins extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), deoarece opoziţia social-democrată (SMER) s-a abţinut, lăsându-i pe liberalii din partidul SaS să doboare guvernul de coaliţie al Ivetei Radičová, din care făceau totuşi parte. Pe 13 octombrie, acelaşi parlament a ratificat extinderea FESF-ului datorită voturilor SMER-ului, care a votat da în schimbul organizării de alegeri anticipate.
În aceste dezbateri şi negocieri, elita politică slovacă şi-a demonstrat incapacitatea de a vedea că adevăratele interese ale ţării nu pot fi decât într-un context european. Ea a dovedit că are mentalitatea îngustă a unei ţări mici, care nu găseşte altă modalitate de a exista pe scena europeană decât jucându-se cu subiecte legitime - precum pertinenţa mecanismelor de salvare a zonei euro - în slujba interesului politicienilor.
Deşi toţi liderii UE au lansat apeluri oficiale către Parlamentul slovac pentru a vota din nou asupra FESF-ului, Bruxelles nu poate fi acuzat de a fi luat acţiuni anti-democratice forţând mâna unui parlament naţional, aşa cum a fost cazul de exemplu cu Irlanda, care a trebuit să organizeze un al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona în 2009. Dar Bruxelles a jucat un rol important. Întrucât al doilea vot, pe 13 octombrie, i-a deschis uşa lui Robert Fico, liderul SMER-ului. Prim-ministru din 2006 în 2010, acesta şi-a dat deja arama pe faţă aliindu-se cu extrema dreaptă, SNS-ul lui Ján Slota, şi cu populiştii lui Vladimír Mečiar. În timpul mandatului său, Slovacia a devenit mai naţionalistă, s-a interiorizat, a amplificat tensiunile etnice în regiune şi a preferat să cultive relaţiile cu Rusia sau Serbia, mai degrabă decât cele cu UE. Dacă Robert Fico câştigă următoarele alegeri din martie, UE va fi contribuit, în mod paradoxal şi involuntar, la deturnarea democraţiei în Slovacia în următorii ani.
Dar adevăratul vinovat pentru această stare de fapt este în primul rând Richard Sulík şi partidul său, SaS, care a ales să voteze "nu" prima oară. Preşedinte al Parlamentului şi lider al liberalilor, Sulik îşi făcea chipurile griji despre viitorul copiilor săi, care ar fi mult mai îndatoraţi dacă Slovacia ar trebui să plătească pentru Grecia. Un argument legitim în ţara cea mai săracă din zona euro, o ţară care a trebuit să-şi plătească tranziţia economică după căderea comunismului. Dar aici el nu a realizat probabil că economia ţării sale este acum strâns legată de economia europeană. Şi nici că Slovacia riscă probabil mult mai mult acţionând în mod egoist, adăpostită în spatele munţilor Tatra.
Votul privind FESF-ul a provocat prăbuşirea guvernului Ivetei Radičová, un politician care înţelesese cât de important este să faci parte din zona euro şi de a acţiona solidar, dar care nu a fost suficient de puternică pentru a-şi convinge partenerii. Slovacia a aprobat în cele din urmă FESF-ul, dar pierdut mult la schimb. Acest vot este o înfrângere nu numai pentru guvernul Radičová, ci şi pentru întreaga Slovacie.
