Alegeți o limbă
Criza zonei euro eclipsează actualitatea din altă ţări. Însă în 4 decembrie are loc un scrutin simbolic, alegerile legislative din Rusia. Rezultatul nu va mira pe nimeni: în ciuda diverselor semne de nemulţumire din rândul populaţiei, partidul aflat la putere, Rusia unită, este presupus să continue să domineze Duma, chiar şi cu preţul unor mici presiuni asupra alegătorilor.
Însă această alegere marchează debutul unei noi faze a puterii lui Vladimir Putin. După mai mulţi ani de relativă incertitudine pentru a şti care dintre reputatul modernizator Dmitri Medvedev sau imperialul Putin va orienta viitorul Rusiei, fostul preşedinte azi prim ministru va redeveni mai mult ca sigur preşedinte în martie viitor. Cu consecinţe dintre cele mai importante pentru UE.
Fondând Sankt Petersburg, mai occidental decât Moscova ţarilor, Petru cel Mare dorea să ancoreze Rusia la trena Europei. Trei secole mai târziu, Putin, originar din Petersburg, pare să fi ales mişcarea inversă.
Proiectul de Uniune Eurasiatică pe care l-a prezentat în 4 octombrie seamănă pentru mulţi critici cu o dorinţă de a recrea un fel de Uniune Sovietică, 20 de ani după căderea acesteia, un eveniment pe care el l-a numit odată "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX". Este vorba într-adevăr de a extinde uniunea vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan la alte foste republici sovietice, cum ar fi Tadjikistan sau Kârgâzstan, sau chiar şi Ucraina, dacă aceasta alege Moscova mai degrabă decât UE.
Dar această Uniunea Eurasiatică reprezintă mai mult decât simplă nostalgie. Şi anume voinţa lui Putin de a reconfirma Rusia în rol de putere continentală, la jumătate de drum între o Europă pe care nu o mai vede ca un partener valabil şi Asia, care îi oferă pieţe de desfacere pentru gaz şi petrol şi de unde poate desfăşura o diplomaţie mondială alternativă. Văzute de la Kremlin, China, Iran, India şi Afganistanul sunt acum mai interesante decât cei Douăzeci şi Şapte, de prea mult timp divizaţi privind atitudinea comună de adoptat faţă de Rusia, şi acum slăbiţi de criză.
Cu toate acestea, Rusia nu renunţă complet la flancul său vestic. Ea este din ce în ce mai prezentă în Ucraina - o ţară pe care Europa nu a reuşit să o lege de sfera ei de influenţă. Rusia menţine Belarusul sub o supraveghere economică care permite supravieţuirea regimului dictatorial al lui Aleksandr Lukaşenko - un eşec pentru valorile europene. Şi ea se pregăteşte să desfăşoare rachete balistice în Kaliningrad, enclava ei între Polonia şi Lituania. Pe scurt, Rusia se întoarce spre Asia, dar rămâne o problemă pentru Europa.
Dar asta nu înseamnă că aşa ar trebui să se petreacă situaţia. Europenii nu-i vor putea trata de-a pururea pe ruşi ca pe nişte vecini de care trebuie să se ferească. Vladimir Putin, care pare să ştie ce vrea, este desigur la putere pentru încă mult timp. Acest avantaj al termenului lung, UE trebuie să fie în stare să-l utilizeze pentru a stabili ceea ce vrea. Ea ar trebui să stabilească o politică fermă dar deschisă faţă de Moscova. Altfel riscă să fie şi mai marginalizată.
PS: Cititorii nostri care doresc să afle mai multe despre Rusia pot citi în ultimul număr al Courrier International intitulat "Înapoi în URSS", sau dosarul special "Rusia, un auto-portret".
