Alegeți o limbă
În ultimele zile, în sala 250 a palatului de justiţie din Oslo, democraţia şi statul de drept sunt puse la încercare. Procesul lui Anders Behring Breivik, care a început în 16 aprilie, este într-adevăr o dublă provocare, şi un exemplu.
O provocare mai întâi pentru norvegieni, care au trebuit să retrăiască traumatismul atentatelor din 22 iulie (77 victime la Oslo şi pe insula Utøya) şi să îndure atitudinea sfidătoare a lui Breivik în timpul procesului. Acesta nu numai că nu a exprimat niciun regret pentru fapta sa şi a afirmat că este gata să o facă din nou, ci pe deasupra a fost autorizat să citească timp de 75 de minute cele 13 de pagini ale textului pe care îl scrisese pentru a explica motivele. Concetăţenii săi, începând cu supravieţuitorii şi familiile victimelor, trebuie să lupte pentru a rezista tentaţiei de răzbunare, a avea încredere în justiţie şi a dezvolta anticorpii necesari pentru ca să nu mai apară alţii de genul lui Breivik.
Şi apoi o provocare pentru europeni, întrucât mediatizarea procesului lui Anders Breivik şi caracterul procedurii (publicitatea audienţei, libertatea de exprimare a acuzatului) au oferit ideilor sale un ecou formidabil - "un proces este o ocazie de aur", scrisese el în manifestul pe care l-a postat pe internet înainte de atentate - care merge dincolo de Norvegia. Iar un număr deloc neglijabil de europeni împărtăşesc aceste idei - islamofobia, xenofobia, ura împotriva elitelor sociale, social-democraţilor, liberalilor şi multi-culturalismului. Iar în Europa rareori aceste idei au şansa de se vedea expuse fără cenzură sau limite într-un tribunal şi difuzate urbi et orbi. Într-adevăr, în multe ţări, declaraţii precum cele ale lui Breivik sunt pasibile de urmăriri penale, din cauza caracterului lor violent, sau incitând la ură şi la violenţă.
După atentate, prim-ministrul Jens Stoltenberg, din acelaşi partid laburist ca tinerii împuşcaţi la Utøya, afirmase că răspunsul la faptele lui Breivik trecea prin "o mai mare deschidere şi mai multă democraţie". "Este bine de a vedea că statul de drept funcţionează şi că societatea continuă să avanseze", a scris la rândul său în ajunul procesului Eskil Pedersen, unul dintre supravieţuitorii de la Utøya. Şi aici sălăşluieşte exemplul norvegian: o societate democratică sigură pe ea-însăşi şi construită în jurul unui stat de drept eficace nu se teme de cei care doresc să pună în pericol principiile pe care ea se bazează sau ceea ce ea transmite, deoarece dispune de uneltele juridice - şi mai ales culturale - pentru a se proteja. Iată probabil principala învăţătură de tras din acest caz.
