Niciun brevet pentru celulele stem

Publicat pe 19 octombrie 2011 la 13:32

Cover

Verdictul este aplaudat de Biserica Catolică, criticat de cercetători şi temut de industria farmaceutică: "Curtea Europeană de Justiţieinterzice brevetarea implicând celulele stem umane", titrează Die Presse. În 18 octombrie, judecătorii din Luxemburg au decis că cercetătorii care au utilizat o metodă implicând distrugerea embrionilor umani nu-şi vor putea breveta descoperirile. Este invocat principiul "respectului persoanei umane". Ţările europene au păreri împărţite în privinţa folosirii celulelor stem în cercetare, legislaţiile mergând de la interzicerea lor totală în Italia la o legislaţie foarte liberală în Marea Britanie sau Suedia.

În Germania, ţară de origine a primei plângeri la Curtea Europeană de Justiţie, după o plângere prealabilă a Greenpeace împotriva unui cercetător de la Universitatea din Bonn, presa este divizată: conservatoarea Frankfurter Allgemeine Zeitung se bucură"interesele economice nu primează înaintea a orice", în timp ce Süddeutsche Zeitung nu reuşeşte să înţeleagădecizia. "Prea multă morală", titrează cotidianul bavarez, care aminteşte că judecătorii s-au preocupat mai puţin de consideraţiile morale în timpul brevetării "componentelor tancurilor, a pilulelor anticoncepţionale sau a experimentelor animale".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect