Membrii SS, “eroi ai libertăţii”

Publicat pe 11 ianuarie 2012 la 12:32

Cover

Canonizarea SS-ului”, se revoltă Die Tageszeitung, care publică pe prima pagină fotografia patronului organizaţiei naziste, Heinrich Himmler, în timpul unei vizite la brigada de voluntari SS din Estonia în octombrie 1943. Cotidianul berlinez se referă la un proiect de lege pe care ministrul estonian al Apărării ar dori să o adopte în martie. Textul oferă statutul de “combatant pentru libertate” tuturor celor care au participat la lupta împotriva Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, incluzându-i pe membrii SS din Estonia. Tentativele pentru a determina adoptarea acestei legi au eşuat în 2006 şi în 2010, dar de această dată, “majoritatea pare asigurată” arată “TAZ”. În timp ce ambasada rusă la Talin a calificat acest proiect de lege drept “blasfemator”, Verzii germani critică o “justificare a posteriori a atrocităţilor comise de zbirii lui Hitler în Uniunea Sovietică”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect