Ungaria: Orbán se gândeşte să înlocuiască democraţia

30 iulie 2012 – Presseurop

Deja contestat în Europa, Viktor Orbán provoacă o nouă polemică. Pe 27 iulie, cu ocazia unei şedinţe a Asociaţiei naţionale a antreprenorilor (VOSZ), la Budapesta, primul ministru maghiar a evocat posibilitatea unui “nou sistem în locul democraţiei”, deoarece poporul său, “semi-asiatic”, “nu înţelege decât forţa”. Iar pe 29, cu ocazia unei vizite efectuate minorităţii maghiare din România, a declarat că Uniunea Europeană este “principala responsabilă a profundei crize actuale, care tratează ţările din Europa de Est cu dispreţ”, şi că “nu poate să reuşească”.

Bruxelles este proastă, Orbán este inteligent”, rezumă Népszava. Cotidianul de stânga consideră că

dacă mai avea cineva îndoieli că Orbán este mai degrabă partizanul unui regim autoritar decât cel al democraţiei, le-a oferit el însuşi dovada. Discursul său nu a fost o scăpare, ci dezvăluie adevărata sa concepţie. […] Declaraţia sa referitoare la posibilitatea unui sistem non-democratic este o ameninţare clară pentru cetăţenii unguri.

Chiar si Magyar Nemzet, care-l susţine de obicei pe primul ministru, găseşte cu greu argumente în apărarea lui. Sigur, pentru acest cotidian,

diagnosticul despre Uniune este destul de pertinent, renaşterea naţională celebrată de către Orbán este o realitate în Europa. Dificultatea este de a găsi un bun echilibru între interesul naţional şi interesul comun. Ceea ce am auzit din partea lui Orbán este un monolog, nu un dialog. Nu este un semn bun.

În ceea ce priveşte săptămânalul liberal Magyar Narancs, comentariul său este fără echivoc:

dacă îi oferim o nouă şansă lui Orbán în 2014, va avea dreptate: vom dovedi că suntem cu adevărat un popor semi-asiatic.