Alegeți o limbă
Atunci când, pe 16 august 2002, Peter Hartz, directorul de la Volkswagen a înmânat cancelariei un CD-Rom albastru, nimeni nu şi-a imaginat că acesta conţinea schiţa reformei care urma să dividă Germania timp de un deceniu; să însoţească transformarea ei din “bolnavul Europei” într-un gigant economic; să devină măsura-simbol a mandatului lui Gerhard Schröder; să marcheze căderea acestuia şi, în cele din urmă, să devină reforma cea mai des menţionată în timpul crizei europene.
“La zece ani după Hartz IV: opera diavolului sau plan de salvare?”, titrează Frankfurter Rundschau, care încearcă să facă un bilanţ imposibil al acestei reforme în patru acte care avea ca obiectiv flexibilizarea pieţei muncii şi care, “precum o religie, a împărţit germanii în adepţi şi eretici”.
Din punct de vedere economic, presiunea sporită [asupra şomerilor] a avut un efect pozitiv: odată cu Hartz IV, fuzionarea şi nivelarea pe o treaptă inferioară a alocaţiilor de şomaj şi a ajutorului social, cu multiplicarea mini-slujbelor [până la 400 de euro maxim, scutite de cotizaţii sociale] şi a serviciilor de interimat, până şi bărbaţii şi femeile mai în vârstă au fost obligaţi să accepte posturi aflate cu mult sub nivelul lor de calificare. Sectorul salariilor scăzute s-a extins, generalizând salariile cu care nimeni nu poate trăi. […]
Newsletter în limba românăReforma lui Hartz nu numai că a eşuat la toate nivelurile, dar a şi contribuit la americanizarea pieţei muncii germane şi la divizarea profundă a societăţii.
În 2005, în momentul intrării în vigoare a reformei Hartz IV, Germania avea 4,86 de milioane de şomeri; în 2012, previziunile indică 2,85 de milioane. Această evoluţie este cauzată de trei factori: conjunctura mondială, moderarea salarială şi reforma pieţei muncii.
