CO2

UE vrea să polueze mai puţin decât alţii

Publicat pe 21 mai 2010 la 10:51

Cover

"Bruxelles este favorabil la o scădere cu 30 % a emisiilor de CO2", dezvăluie Le Monde, care şi-a procurat un comunicat al Comisiei Europene. Bruxelles consideră că reducerea cu 20 % până în 2020, decisă în 2007 de către cei Douăzeci şi Şapte, este insuficientă pentru a reduce emisiile de gaz cu efect de seră cu 80 % până în 2050. Cât despre acordul semnat în timpul summit-ului de la Copenhaga, nu va ajunge decât în cel mai bun caz la o reducere de 15 % a emisiilor. "Dacă Statele membre ar urma avizul Comisiei, ar da un avânt mai viguros negocierilor climatice internaţionale", notează cotidianul francez. Costul anual al unei scăderi cu 30 % este estimat la 11 miliarde de euro, dar această măsură ar putea "împinge Europa spre o întărire a poziţiei sale economice şi la crearea de locuri de muncă în sectoarele de mediu judecate a fi de viitor: eficace energetică şi energie reînnoibile", explică Le Monde care precizează că, chiar şi în absenţa unui acord internaţional asupra acestui subiect, Comisia consideră riscul delocalizărilor industriilor europene, ca efect al creşterii procentului obiectivului şi al faptului că marile ţări concurente nu ar proceda la aceeaşi scădere, ca fiind limitat.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect