Frankfurter Allgemeine Zeitung din 18 iunie 2009.

Germania îşi sărbătoreşte gânditorul

Publicat pe 18 iunie 2009 la 12:51
Frankfurter Allgemeine Zeitung din 18 iunie 2009.

Jürgen Habermas, singurul gânditor german de reputaţie mondială încă în viaţă, îşi sărbătoreşte cei 80 de ani astăzi 18 iunie - iar presa îl felicită. "Este reprezentantul cel mai studiat al generaţiei miracolului ştiinţific" de după 1945, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung, publicând o fotografie a tânărului profesor Habermas în 1968.

Cotidianul explică faptul că este necesar să ne amintim de context pentru a înţelege meritul filosofului: "Nici o idee nu fusese salvată de la derivele naziste" şi nici nu ştim care sunt cele care eşuaseră efectiv. Autorul "teoriei acţiunii comunicative", care a acompaniat tânăra Republică federală şi care face totul pentru a "ameliora nivelul discursurilor în dezbaterile publice", afirmă el-însuşi: "Nu simt nici o dorinţă de a deveni obiectul unei oareşcare manifestaţii nostalgice".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect