Un buget pentru 2013, dar fondurile încă sunt insuficiente

Publicat pe 13 decembrie 2012 la 13:05

Parlamentul European a aprobat un buget de compromis al Uniunii Europene în valoare de 132,8 miliarde de euro, punând capăt unei situaţii de impas cu statele membre, situaţie care ameninţa negocierile referitoare la planurile bugetare pe termen lung, scrie Financial Times. Acordul privind bugetul pe anul 2013 prevede o creştere cu 2,9%, mai puţin de jumătate din creşterea de 6,8% pe care membrii Parlamentului European şi Comisia Europeană o propuseseră iniţial. Oferind o sinteză a acordului, cotidianul economic adaugă -

În afară de creşterea prevăzută pe anul 2013, statele membre vor contribui cu şase miliarde de euro suplimentare la bugetul de anul acesta, în încercarea de a acoperi numeroasele facturi neplătite care s-au acumulat - problemă care a fost principalul element de disensiune în cadrul discuţiilor. Marea Britanie şi alte state reticente faţă de creşterea bugetului european s-au opus cu vehemenţă suplimentării fondurilor. Chiar dacă până la urmă aceste state au fost nevoite să aibă poziţii de compromis, creşterea de şase miliarde de euro a fost oricum mai mică decât propunerea Comisiei Europene, care consta într-o suplimentare de nouă miliarde de euro. Este foarte probabil ca, din cauza diferenţei de trei miliarde de euro, părţile să continue disputa şi anul viitor pentru un nou amendament bugetar necesar acoperirii facturilor neplătite.

Site-ul specializat pe politica europeană EUObserver îl citează pe comisarul UE pentru Buget, Janusz Lewandowski, care exprimă preocuparea că fondurile sunt în continuare insuficiente:

Este foarte probabil că bugetul aprobat nu va fi suficient pentru acoperirea facturilor care vor urma… Presiunile asupra bugetului pe anul 2013 vor fi enorme. Există riscul serios de a rămâne fără fonduri pe parcursul anului viitor.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect