Hoarda companiilor zombi

Publicat pe 10 ianuarie 2013 la 14:35

Europa este în centrul unei revoluţii a “companiilor zombi”, în care sute de mii de firme, care ar fi trebuit să fie închise din cauza datoriilor lor colosale, se agaţă cu disperare de solvabilitate, datorită “ajutoarelor guvernamentale, a unei politici monetare mult prea lejere, şi adesea, reticenţelor creditorilor de a subscrie împrumuturi nesigure de când cu criza”, deplânge Financial Times.

Cotidianul economic citează un consilier în afaceri care declară că “principiul de bază al capitalismului, care stipulează că unele companii proaste trebuie să intre în faliment pentru a face loc altora noi şi mai bune, este pe cale de a fi rescris”. Una din zece firme britanice îşi pot permite să plătească numai rata dobânzilor împrumuturilor, mai degrabă decât suma totală. Ziarul adaugă:

În unele părţi ale continentului, s-ar părea că problemele sunt şi mai grave. Cele mai scăzute rate de insolvabilitate în 2011 s-au înregistrat în Grecia, Spania şi Italia, cele trei ţări ale căror economii au fost cele mai încercate. Mai puţin de 30 din fiecare 10 000 de companii au dat faliment în aceste ţări, şi asta în vreme ce aproape unul din trei grupuri este în pierdere.

Companiile zombi sunt învinuite pentru slaba restabilire a Europei, declanşând temeri că această situaţie ar putea să aibă ecouri şi în Japonia, unde ratele scăzute ale dobânzilor, politica guvernamentală lejeră şi ezitările marilor bănci de a declara prescrierea ipotecilor pentru companiile nerentabile au cauzat decenii de creştere slabă. Ziarul mai adaugă:

Newsletter în limba română

În Statele Unite, unde filozofia “distrugerii creative” are o influenţă mai mare, s-a înregistrat o creştere rapidă a ratei de insolvabilitate de la începutul crizei. Dar aceasta a crescut cu mult mai puţin în Europa, unde legiuitorii au fost mult mai preocupaţi de protejarea locurilor de muncă decât de sprijinirea eficienţei.

Ziarul citează un specialist al datoriei care spune că:

Europa seamănă cu pământul unei păduri care este invadat de ierburi, luând nutrimentele şi lumina vlăstarilor care ar fi avut şansa de a deveni copaci. Ceea ce i-ar trebui Europei ar fi un foc pentru a curăţa vegetaţia joasă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect