“Liberalii previn asupra apariţiei Chinei în Arctica”

Publicat pe 29 ianuarie 2013 la 10:48

Cover

Fostul ministru de Finanţe, şef al liberalilor (opoziţie), Claus Hjort Frederiksen, avertizează împotriva obiectivelor pe care chinezii şi le-au propus, în Groenlanda. În ultimele luni, mai multe companii miniere au demarat explorări sau negocieri în vederea exploatării - singure sau în parteneriat cu societăţi occidentale - unor situri de extracţie a mineralelor.
"Exploatarea minelor este mijlocul, şi nu scopul", asigură Claus Hjort Frederiksen, într-un interviu acordat cotidianului. El afirmă că "veritabilul obiectiv al Beinjingului este de pune piciorul în Arctica", şi aminteşte că China a cerut deja un statut de observator în Consiliul Arcticii.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect