Alegeți o limbă
“Criza monedei euro s-a estompat, lăsându-i pe mulţi (majoritatea) anglo-saxoni cu obrazul pătat”, scrie Philip Stephens în introducerea articolului din Financial Times, pe măsură ce se răspândeşte vestea că moneda asediată se menţine, pentru a 14-a lună consecutiv, la un nivel ridicat faţă de dolar, trezind speranţa că decinul regiunii s-a atenuat. “Britanicii şi americanii au fost în avangarda pesimiştilor”, spune el, adăugând că, deşi zona este confruntată în continuare cu provocări economice majore, cum ar fi o creştere redusă, un şomaj cronic şi o grămadă de datorii publice, “în orice caz, declaraţiile despre dispariţia monedei unice s-au dovedit a fi cu mult prea exagerate”. Analizând greşelile din raţionamentul pesimiştilor, el afirmă că
subestimarea voinţei politice a liderilor europeni de a continua pe calea începută a fost o greşeală evidentă... Dincolo de austeritate, planurile de salvare şi noul mecanism de finanţare au demonstrat o determinare serioasă. În timpul unuia dintre momentele dificile de anul trecut, l-am auzit pe un înalt reprezentant german spunând cât de norocoasă a fost Marea Britanie că nu a intrat în zona euro. Dacă ar fi aderat, ar fi luat-o la goană de îndată ce ar fi simţit izul prafului de puşcă.
Editorialistul identifică şi al doilea motiv pentru care pesimiştii au greşit, şi anume pentru că nu a reuşit să realizeze faptul că modelul euro se va adapta pentru a supravieţui.
Zona euro, au spus pesimiştii, a fost confruntată cu o alegere binară simplă. Putea deveni o uniune economică şi politică – statele unite ale Europei – sau ar fi fost condamnată. Deoarece era evident că Germania, Franţa şi restul statelor membre nu erau pregătite să-şi abandoneze identitatea lor naţională, a fost uşor de presupus că moneda euro era o monedă fără viitor. Nimeni nu poate fi sigur că va moneda supravieţui la nesfârşit... Dar cel puţin acum ştim că politicienii nu vor renunţa la ea fără o luptă feroce.
Newsletter în limba română
