Alegeți o limbă
Alegerile locale parţiale din 2 mai, din Marea Britanie, au marcat un progres îngrijorător al sprijinului acordat Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) – a cărui principală platformă politică este pledarea pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - având în vedere faptul că această grupare a obţinut aproape un sfert din voturi.
Creşterea bruscă a numărului de simpatizanţi a fost cea mai rapidă progresie pentru un partid situat pe locul patru ca importanţă în Anglia, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest fenomen a fost considerat drept “un val de schimbare” şi “un eveniment seismic” în politica britanică. Dar editorialistul de la The Observer, Andrew Rawnsley, a fost în mod clar mai puţin emoţionat, îndemnându-i pe aceşti comentatori să “facă un duş rece şi să se calmeze”.
Rezultatele pentru partid, ai cărui simpatizanţi au fost descrişi de premierul britanic David Cameron, la un moment dat, drept “sonaţi, lunatici şi rasişti refulaţi” sunt “în mod clar remarcabile”, a spus el, “dar este extrem de prematur să începem să vorbim despre un punct de cotitură istorică”.
Votul a demonstrat exasperarea unor alegători faţă de Europa şi frustrarea altora faţă de întregul sistem politic, a continuat el, adăugând că
marea provocare pentru partidele istorice este de a şti cum să se poziţioneze faţă de spiritul “anti-politicieni” cu care se hrăneşte UKIP, resentimentul multor alegători care cred că Marea Britanie este condusă – pentru a servi interesul acestora şi al prietenilor lor – de o elită metropolitană care li se aseamănă, toţi aceştia fiind implicaţi în mizeria economică actuală. [...] UKIP poate că e format din excentrici, oameni dezagreabili şi chiar mai mult decât atât, dar într-un anumit fel, principalele partidele ar trebui să fie recunoscătoare pentru această modalitate foarte englezească de a protesta. În toată Europa, austeritatea alimentează o revoltă împotriva partidelor politice tradiţionala, care se manifestă prin sprijinirea extremei stânga sau a extremei dreapta: partide cum ar fi Frontul Naţional al lui Marine Le Pen în Franţa sau fasciştii de la Zori Aurii din Grecia. Dacă nu coborâm mai jos de UKIP, stăm încă bine.
