Alegeți o limbă
"Denumirile de zburătoare [insulte de abia stăpânite] circulă între Paris şi Bruxelles", constată Libération, care revine asupra polemicii care tot creşte între Franţa şi Comisia Europeană, de la lansarea negocierilor asupra unui acord de liber-schimb cu Statele Unite.
În 23 iunie, ministrul francez al Redresării productive, Arnaud Montebourg, l-a acuzat pe preşedintele Comisiei Europene de a fi "carburantul Frontului Naţional" [extrema dreaptă franceză]. José Manuel Barroso a răspuns afirmând că "anumiţi responsabili politici francezi [ar trebui] să abandoneze ambiguitatea manifestată faţă de Europa şi ar trebui să o apere mai serios în faţa naţionalismului, populismului şi chiar a şovinismului".
Cotidianul de stânga explică acest schimb de amabilităţi prin prisma ambiţiilor nutritite de José Manuel Barroso:
promovând acest tratat care riscă să fie urmat de o escaladare a euroscepticismului, [el] arată că agenda sa nu mai este europeană, ci atlantică. S-ar pregăti, portivit surselor noastre, pentru o campanie în vederea obţinerii secretariatului general al ONU sau al NATO. Iar pentru aceasta, el are nevoie de acordul americanilor - de unde şi dovezile de bună credinţă pe care le oferă cu TTIP şi cu atacurile îndreptate împotriva Franţei.
Newsletter în limba română
La rândul său, Le Figaro consideră că preşedintele Comisiei, "ţintă desemnată deja, plăteşte lipsa de entuziasm a francezilor, a unui guvern care nu reuşeşte să marcheze puncte împotriva crizei".
Episodul excepţiei culturale şi reacţiile care au urmat au arătat felul în care clasa politică franceză, de stânga sau de dreapta, nu reuşeşte să îmbrăţişeze credoul unui liberalism economic care întruneşte unanimitatea vecinilor săi, inclusiv germani. Este primul motiv al indiferenţei faţă de Europa. Al doilea, mai politic, ar putea ieşi la suprafaţă în timpul summitului european de joi, sau în culisele sale: reticenţa palatului prezidenţial Elysée de a supune, în sfârşit, Franţa, reformelor şi obiectivelor bugetare ale unei guvernanţe europene la care ...François Hollande, preşedintele Franţei, nu încetează, culmea, să tot aspire.
Cotidianul conservator vede, în acelaşi timp, în răspunsul dat Parisului de către José Manuel Barroso, o reacţie la apropierea dintre Elysée şi Cancelaria germană.
Tandemul s-a resudat odată cu întâlnirea din mai şi cu 'ultima contribuţie franco-germană', chiar dacă acesta a fost pur formală. Având consecinţa pe care o cunoaştem asupra dinamicii europene. Comisia domneşte atunci când Franţa şi Germania sunt divizate. Dar ea devin ţap ispăşitor atunci când cele două naţiuni fondatoare se înţeleg de minune...
