Nouă încleştare între Orbán şi deputaţii europeni

Publicat pe 3 iulie 2013 la 13:28

Cover

"Nu avem nicio lecţie de primit în materie de democraţie!": Magyar Hirlap reia pe prima pagină remarca primului ministru maghiar către deputaţii europeni. În 2 iulie, Viktor Orbán a asistat la dezbaterea organizată în Parlamentul European, asupra situaţiei drepturilor fundamentale în ţara sa.

Viktor Orbán a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind injust.

Raportul Tavares, asupra căruia se va pronunţa de fapt Parlamentul în acest 3 iulie, cere autorităţilor maghiare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor.

Newsletter în limba română

În timp ce dezbaterea dintre Viktor Orbán şi anumiţi deputaţi a fost foarte aprinsă, cotidianul pro-guvernamental denunţă “obsesiile” criticilor:

ieri obsesiile luptau împotriva lucrurilor concrete şi a opiniilor de fond. Obsesiile sunt de fapt unicele mijloace în această luptă împotriva Ungariei în numele 'drepturilor omului în general'. (...) Obsesiile sunt utile pentru că nu avem obligaţia de a le justifica.

În faţa deputaţilor europeni, ironizează la rândul său cotidianul opoziţiei, "Népszava,

dragul nostru lider a dezvoltat deschis, la Strasbourg, viziunea pe care o are asupra democraţiei. Esenţial este faptul că noi, maghiarii- adică noi cei aflaţi la putere - nu avem de primit nicio lecţie pe acest subiect pentru că am câştigat alegerile. Guy Verhofstadt, preşedintele grupului liberalilor, avea cu siguranţă dreptate atunci când a afirmat că problema constă exact în diferenţa dintre concepţia despre democraţie a Uniunii şi cea a lui Orbán. Acesta din urmă consideră că dacă partidul său a întrunit majoritatea poate să-şi permită orice.

În ciuda durităţii dezbaterilor, celălalt cotidian al opoziţiei, Népszabadság, recunoaşte că

Uniunea Europeană nu poate face mare lucru cu politica primului ministru maghiar. Orbán nu are de ce să-şi facă multe griji atunci când mottoul său - de altfel fără niciun sens - al 'unei Uniuni de naţiuni libere, nu al unui imperiu', este aplaudat în Parlamentul European. (...) Însă, paradoxal, el vorbeşte despre esenţial. Schimbarea care s-a produs în Ungaria demonstrează că Europa are nevoie de un sistem de măsuri mai solide împotriva unui stat membru care violează regulile parlamentarismului.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect