Analiza presei Mandatul european de arestare

UE dă un ultimatum Croaţiei privind reformarea legislaţiei

Publicat pe 22 august 2013 la 13:04

“UE îndeamnă Croaţia să modifice legislaţia, în caz contrar riscă sancţiuni”, titrează EUobserver, după ce Comisia Europeană a emis un ultimatum adresat Zagrebului de a abroga o serie de amendamente în cazul mandatului european de arestare.

Controversatele modificări legislative, adoptate în grabă cu doar trei zile înainte de aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, pe 1 iulie, blochează efectiv extrădarea persoanelor dintr-un stat membru în altul. Croaţia trebuie să anunţe până pe 23 august, la miezul nopţii, data la care controversatele modificări legislative vor fi abrogate.

Amendamentele, care interzic extrădările pentru infracţiuni comise înainte de anul 2002, au atras furia Germaniei, care crede că modificările au rolul de a bloca extrădarea lui Josip Perković, un fost director al poliţiei secrete iugoslave dat în urmărire de autorităţile germane în cazul asasinării, în orăşelul Wolfratshausen, landul Bavaria, în 1983, a disidentului croat fugit în exil Stjepan Đureković.

Procurorii federali din Germania au emis un mandat european de arestare şi cer extrădarea lui Perković, dar încă nu au primit niciun răspuns din partea autorităţilor croate. În cazul în care Croaţia nu se va conforma solicitărilor, Uniunea Europeană ar putea suspenda fondurile destinate celui mai nou stat membru.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect