Ministrul de Finanţe al Marii Britanii, George Osborne, a anunţat că un guvern conservator ar putea continua reducerile ajutoarelor sociale până în 2020, scrie The Guardian. Acest aspect face parte dintr-un plan de redresare a finanţelor statului şi de transformare a deficitului bugetar existent, de 120 de miliarde de lire sterline (144 miliarde de euro), într-un excedent bugetar, la orizontul anului 2020.
În discursul său pronunţat la conferinţa din Manchester a Partidului Conservator, Osborne a avansat, de asemenea, şi propuneri de îngheţare a taxei pe combustibil până la următoarele alegeri. Cotidianul adaugă faptul că
strategii conservatori consideră că angajamentul în vederea obţinerii unui excedent bugetar va atrage după sine o susţinere politică puternică în perspectiva alegerilor din 2015.
Newsletter în limba română