Criza din Ucraina

E timpul să abandonăm iluziile

Publicat pe 29 august 2014 la 10:44

În timp ce Doneţk şi Lugansk ard şi oamenii de acolo suferă din cauza bombardării constante, a foametei şi lipsei de servicii de bază, mulţi au criticat sau chiar blamat NATO şi UE pentru că nu au reuşit să pună capăt tragediei. Dar este timpul să înfruntăm câteva adevăruri amare şi să abandonăm nişte iluzii mult timp hrănite, scrie Jacek Żakowski în Gazeta Wyborcza

Uniunea Europeană nu este o superputere. Este un proiect frumos care a dat Europei o jumătate de secol de pace şi care ar putea, dacă îşi continuă parcursul, de exemplu în 50 de ani, să dea naştere unei superputeri. Sau poate că nu – dacă nu o răsfăţăm şi hrănim suficient. Deocamdată este o uniune de state care se zbat din greu pentru a se unifica. Este chiar puţin înspăimântător să aşteptăm prea mult de la ea dat fiind că pare mai uşor să de destrame decât să rămână unită.

Nici NATO, în ciuda eficienţei sale ca pact de apărare şi intimidare, nu este un instrument bun pentru a restabili sau clădi o ordine globală. Membrii săi sunt divizaţi şi “au perspective diferite despre cum ar trebui să arate această ordine”, susţine Żakowski, punând câteva întrebări dure –

va risca oare NATO un război nuclear total şi distrugerea lumii dacă Rusia atacă Bulgaria? Vor fi dispuşi nemţii şi spaniolii să moară pentru Sofia sau Varşovia? Nu veţi primi răspunsul de la americani, germani sau nimeni altcineva în lume.

Newsletter în limba română

În teorie, Statele Unite ar putea fi poliţistul lumii, dar în practică, “nu au câştigat un război serios din 1945, nici măcar în Irak”, scrie editorialistul polonez adăugând că –

mare este puterea Vestului. Dar aceasta este o putere leneşă, divizată, conservatoare, căreia îi pasă mai ales de propria viaţă confortabilă. Având în vedere toate aceste puncte slabe se situează totuşi destul de bine. Dar nu ar trebui să ne aşteptăm la prea multe. În lumea reală doar nesiguranţa este sigură. Restul este deziluzie.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect