Alegeți o limbă
Statele membre ale zonei euro au înfiinţat Troica în 2010, cu scopul “de a menţine un control asupra creditelor de urgenţă menite Greciei şi pentru a se asigura că ţara îşi reduce cheltuielile şi îşi reformează economia”, {scrie Michael Martens, în Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Alcătuită din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Băncii Centrale Europene (BCE) şi ai Comisiei Europene, Troica “era presupusă să devină un guvern auxiliar şi o curte de control cu drepturi permanente de intervenţie”. Dar, scrie Martens, numele “troica" şi poate chiar şi componenţa grupului urmează să fie schimbate. Se spune că chiar şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ar fi favorabil acestor schimbări, întrucât UE nu este prea mulţumită cu privire la implicarea FMI în afacerile sale, iar BCE “nu a fost niciodată convinsă că-şi are locul” în troică.
Troica în sine se compune din “experţi, de la Harvard sau de la London School of Economics, care "călătoresc până la Atena, sunt cazaţi la hoteluri ca Grand Bretagne sau Hilton, îşi deschid calculatiarele lor de experţi şi introduc numere în Excel pentru a calcula cum o duce Grecia. Cu alte cuvinte: Troica este cel mai bun lucru care se putea întâmpla Greciei”.
Şi totuşi partea mai uimitoare este însă că “aproape nimeni nu ştie ce face cu adevărat Troica”* -
cei trei negociatori de top ai Troicii sunt aproape necunoscuţi publicului. Poul Thomsen din Danemarca, precum şi nemţii Klaus Masuch şi Matthias Mors, s-au numărat printre cei mai importanţi protagonişti ai crizei euro, dar aproape nimeni nu le cunoaşte numele.
Se spune că Troica a adus “vremuri grele Greciei”, al cărui guvern a schimbat legile de multe ori în ultimul minut pentru a le atenua impactul. Nicidecum, scrie Martens, -
pe plan intern, Troica respinge afirmaţia cum că cererile lor ar fi înrăutăţit criza socială. Mai degrabă guvernul elen a fost cel care a ridicat povara de pe umerii protejaţilor săi privilegiaţi pentru a o arunca pe cei ai cetăţenilor de rând.
