Andrzej Duda, candidatul partidului conservator din opoziţie Dreptate şi Justiţie (PiS), a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 10 mai. Este o mare “surpriză”, scrie Gazeta Wyborcza, care adaugă că Duda a obţinut 39,69% din voturi. Preşedintele care îşi încheie mandatul Bronisław Komorowski, care era susţinut de Platforma civică, partidul de centru-dreapta aflat la putere şi care era dat favorit, a obţinut 29,14% din voturi. Candidatul independent şi fost star rock Paweł Kukiz a obţinut 21,28%.
“Este un avertisment serios pentru toată echipa aflată la putere”, a spus Komorowski, care îl va înfrunta pe Duda în turul doi, pe 24 mai. Pentru cei mai mulţi comentatori, rezultatul primului tur a reprezentat “o găleată de apă rece” pentru Komorowski şi aliaţii săi şi ar putea conduce la “un seism politic” în Polonia, în vederea alegerilor legislative din această toamnă. Adam Michnik, directorul cotidianului de centru-stânga Gazeta Wyborcza afirmă că
primul tur arată că Polonia ar putea să sfârşească din nou în mâinile unor persoane iresponsabile şi incompetente.
Newsletter în limba română