Referendumul din acest weekend dă alegătorilor greci de ales între două viitoruri radical diferite, scrie Joseph Stiglitz în Project Syndicate. “Da” la termenii troicii va însemna “o criză aproape fără sfârşit” pentru ţară, în timp ce “nu” va lăsa deschisă posibilitatea unui “rezultat lăsând mai multă speranţă”, chiar dacă Grecia nu îşi va regăsi niciodată prosperitatea din trecut.
Stiglitz remarcă faptul că, în ceea ce priveşte reducerea deficitului primar, “puţine ţări au realizat ceva din ceea ce grecii au reuşit în ultimii cinci ani”. Dar asta are un cost uman inacceptabil: măsurile de austeritate au provocat până în prezent o scădere a PIB-ului de 25% şi un şomaj al tinerilor de 60%. Faptul că troica cere noi tăieri tinde să demonstreze că motivaţiile ideologice au triumfat asupra consideraţiilor financiare.
Exigenţele troicii faţă de Grecia, afirmă Stiglitz, se bazează pe cifre “catastrofale”. Vrea un excedent bugetar primar de 3,5% din PIB până în 2018. “Economiştii din lumea întreagă au estimat că acest obiectiv era unul punitiv”, scrie el, “deoarece a ajunge aici ar provoca inevitabil o recesiune şi mai profundă”. Poziţia actuală a troicii are mai mult de-a face cu ideologia decât cu banii: Grecia nu trebuie să accepte doar austeritatea, ci şi pedeapsa.
Premiul Nobel pentru economie atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai seriei de planuri de ajutorare destinate Greciei:
Să fie clar: din sumele enorme de bani împrumutate Greciei, aproape nimic nu a ajuns acolo. Ele au servit pentru plata creditorilor privaţi – inclusiv băncile germane şi cele franceze. Grecia şi-a primit obolul, dar ea a plătit un preţ scump pentru a pune la adăpost sistemele bancare ale acestor ţări. FMI şi alţi creditori “oficiali” nu au nevoie de banii care sunt ceruţi. Într-un scenariu normal, banii primiţi ar fi din nou împrumutaţi Greciei.
Dar Stiglitz îşi rezervă criticile cele mai puternice pentru zona euro. El consideră că reprezentanţii săi sunt pe cale să forţeze un guvern ales democratic să acţioneze împotrica voinţei alegătorilor săi. Zona euro, pe care Stiglitz o califică drept “antiteză a democraţiei”, crede că poate să facă să cadă Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, “forţându-l să accepte un acord care contravine mandatului său”. Având în vedere condiţiile planului de salvare, nu există, consideră economistul, decât o singură opţiune: grecii trebuie să facă să treacă democraţia în prim plan, respingând condiţiile troicii. Rezultatul este departe de a fi sigur, dar o victorie a “nu-ului” ar permite Greciei, “cu puternica sa tradiţie democratică să-şi reia destinul în mâini”.