Alegeți o limbă
Consultarea a fost promovată de trei organizaţii eurosceptice, conduse de grupul GeenPeijl (“Nicio clasă”), expresie dintr-un blog popular GeenStijl(“Niciun stil”). Ele au reuşit să strângă 400 000 de semnături, pentru a obţine organizarea unui referendum. Potrivit ultimelor sondaje, jumătate din alegători nu s-au decis încă dacă vor merge să voteze şi, printre cei care au decis să voteze, atât “Da”-ul cât şi “Nu” - ul sunt la egalitate.
Rezultatul nu are nicio valoare de constrângere, dar este clar că în caz de victorie a unui “Nu”, va fi considerată ca fiind o lovitură în plus pentru o Uniune deja victimă a unui val de scepticism din partea cetăţenilor, de care atât guvernul cât şi partidele tradiţionale – care susţin “Da” - ul – vor trebui să ţină cont.
“Adversarii săi văd în referendum o ocazie de a creşte cumva nemulţumirea socială împotriva UE”, notează astfel NRC Handelsblad. Pentru cotidianul olandez,
acest lucru nu trebuie să ne surprindă: până la urmă, prea puţine persoane sunt interesate de Ucraina, în timp ce majoritatea are o opinie asupra UE. Oricare ar fi rezultatul, este clar că referendumul va face ca pentru UE să fie din ce în ce mai dificil să lanseze noi proiecte fără a consulta opinia publică europeană. Că această evidenţă place sau nu celor de la Bruxelles, referendumul pune şi o problemă : dorim oare o UE puternică şi ambiţioasă sau nu? Cei din partea “Da”-ului se bazează pe două argumente. Mai întâi, tratatul de asociere este un tratat comercial ordinar, care nu deschide în niciun caz Ucrainei poarta de intrare din spate spre UE. […] Apoi, respingerea tratatului ar aduce din nou Rusia în joc.
În ciuda temerii că un “Nu” ar putea reprezenta “un cadou pentru Vladimir Putin”, care “a anexat Crimeea, susţinut rebelii din estul Ucrainei şi este probabil co-responsabil al distrugerii avionului MH17”, după cum scrie Rob de Wijk în Trouw, NRC consideră că “al treilea război mondial nu va izbucni dacă olandezii votează ‘Nu’.”
Referendumul “pune totuşi degetul pe rană”, adaugă NRC :
timpul în care UE putea implementa proiecte importante fără consultarea publicului şi fără o participare directă a populaţiei a trecut definitiv. Cancelarul german Helmut Kohl putea să impună uşor germanilor moneda euro în anii 1990, iar extinderea spre Europa centrală şi de sud a fost pusă în mişcare fără vreo importantă consultare publică. În 2005, elita politică europeană putea încă să ignoreze respingerea Constituţiei europene de către cuplul franco-olandez.
Pentru cotidian,
o parte crescândă a europenilor este acum critică faţă de UE şi încearcă să transmită acest mesaj elitelor din Bruxelles. În timpul ultimelor alegeri europene, fiecare ar treilea alegător a votat pentru un partid eurosceptic (inclusiv PVV, UKIP, FN, Partidul libertăţii şi Syriza), dar acest procent nu a fost suficient ; “uniunea din ce în ce mai strânsă” avansează în continuare. Cetăţenii europeni au găsit o altă modalitate : în Marea Britanie, prin intermediul referendumului In/Out din UE, în Olanda, prin referendumul asupra Ucrainei. Iată ce va încuraja entuziasmul pentru participarea directă la iniţiativele cetăţeneşti, iar o serie de alte referendumuri asupra Acordului de liber-schimb cu Statele Unite (TTIP) şi asupra adeziunii Turciei la UE par deja inevitabile.
“rezultatul concret al criticilor în creştere la adresa UE, venite şi dinspre stânga şi dinspre dreapta”, referendumul olandez asupra Ucrainei, ar fi deci ocazia pentru liderii Uniunii de a accepta că ”regulile jocului s-au schimbat din 2008 încoace”, în loc să ameninţe cu “apocalipsa”, căci “povestea potrivit căreia politicienii sau liderii ştiu mereu mai bine nu mai ţine”.
UE în ansamblu “şi-a pierdut din credibilitate” din cauza “numărului prea mare de persoane care au pierdut din punct de vedere social” în proiectele sale precedente. De aceea, crede NRC, ea “are nevoie de un posibil ‘Brexit’sau de o eventuală respingere a tratatului cu Ucraina” : tot atâtea semnale ale faptului că “sentimentul anti-establishment creşte şi devine un preludiu al unei noi faze în dezvoltarea democraţiei post-naţionale a UE”*.
