Coasta de Fildeş

Paris îl împinge pe Gbagbo spre ieşire

Publicat pe 12 aprilie 2011 la 10:35

Cover

"Gbagbo fără drepturi, o victorie pentru Franţa şi ONU", se felicită Le Figaro imediat după arestarea fostului preşedinte din Coasta de Fildeş, de către soldaţii fideli ai succesorului său, Alassane Ouattara. Aceştia au fost susţinuţi de forţa militară a Franţei, fostă ţară colonizatoare. Pentru cotidianul conservator, după patru luni de criză, această prăbuşire "adresează lumii un mesaj universal şi totuşi elementar: cel care pierde alegerile trebuie să abandoneze puterea. Este un mesaj care se aplică mai întâi Africii şi care merita ca Franţa să se angajeze fără rezervă, ca sprijin al unei cereri internaţionale unanime".

Confratele său de stânga, Libération, subliniază la rândul său "strategia riscantă a lui Sarkozy Africanul", care "riscă să fie acuzat de restaurarea vechilor practici intervenţioniste ale Franţei-Africii", chiar dacă, potrivit Libération, "a nu face nimic era totuşi imposibil". "Paris va fi acum judecat asupra raporturilor avute cu noul regim, în timp ce partizanii lui Alassane Ouattara sunt acuzaţi, prin anchete cum ar fi cea efectuată de Human Rights Watch, de masacre şi epurări etnice", afirmă pentru acest ziar un specialist în Africa şi Orientul Apropiat.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect