Sfârşitul energiei nucleare planificat pentru 2022

Publicat pe 30 mai 2011 la 10:28

Cover

Pentru Süddeutche Zeitung, mai rămân "doar 10 de ani de energie nucleară", după publicarea raportului Comisiei de Etică privind sectorul nuclear, înfiinţată de către cancelarul Angela Merkel după catastrofa de la Fukushima (Japonia). În acest text, care stabileşte bazele noii politici energetice ale Germaniei şi care a fost imediat aprobat de către guvernul de coaliţie, experţii din comisie recomandă închiderea majorităţii celor 17 reactoare nucleare ale ţării până în 2022, începând cu primele şapte cele mai vetuste - deconectate de la reţeaua electrică la scurt timp după Fukushima - şi să păstreze o centrală de rezervă dincolo de această dată pentru a acoperi eventuale nevoi urgente de electricitate care nu ar fi asigurate de către alte surse de energie.

Acest proces nu va urma un program fix, ci se va adapta pe parcurs în funcţie de progresele în materie de dezvoltare ale energiilor regenerabile. Actualmente, sectorul nuclear acoperă 22% din producţia de energie electrică în Germania. Cotidianul din München felicită de două ori comisia : "Ea a organizat un discurs imparţial asupra nuclearului, cum nu a existat niciodată înainte. Pe de altă parte, ea priveşte dincolo de ieşirea din acest sector. Întrucât această ţară nu va fi fericită doar renunţând la sectorul nuclear".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect