Marea Britanie

Gordon Brown – o altă victimă a interceptărilor telefonice

Publicat pe 12 iulie 2011 la 09:54

Cover

La o zi după ce magnatul presei Rupert Murdoch s-a grăbit să meargă la Londra pentru a studia închiderea tabloidului cu vânzări record News of the World în urma scandalului interceptărilor telefonice, imperiul său media News International a suferit o nouă lovitură. "Dosarul medical al fiului meu a fost interceptat", spune Brown, titrează Daily Telegraph, care, ca mai toată presa britanică, a arătat că nu numai tabloidul The Sun, dar şi prestigiosul săptămânal The Sunday Times se presupune a fi obţinut informaţii strict medicale şi financiare despre fostul premier Gordon Brown şi familia sa de pe vremea când era cancelar. "Cea mai emoţionantă plângere este legată de fiul lui Brown, Fraser, diagnosticat cu fibroză chistică în 2006, la puţin timp după naştere", explică ziarul londonez. "Starea sa a fost divulgată pe site-ul The Sun în noiembrie 2006, când avea 4 luni". Descoperirile mai arată că o persoană ce lucra pentru Sunday Times s-a dat drept Brown în şase situaţii pentru a obţine detalii despre contul său bancar. "Descoperirile vor îndepărta atenţia de la 'interceptările' mesageriei vocale la o altfel de practică ilegală, cunoscută drept 'blagging' [furt], obţinerea de informaţii prin trişerii sau înşelăciune", notează the Telegraph. Se sugerează că aceste tehnici erau folosite de The Sun pentru a da ştirea potrivit căreia primul copil al lui Brown, Jennifer, murea din cauza unei hemoragii cerebrale – un articol publicat cu o săptămână înainte de moartea sa din 2002.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect