Sănătate mentală

Studiile arată o Europă nebună şi tristă

Publicat pe 7 septembrie 2011 la 11:18

Un nou studiu a arătat că aproape 40% din populaţia Europei suferă de o tulburare mentală în fiecare an, scrie Irish Examiner. Alături de depresie, studiul realizat de Colegiul European de Neuropsihofarmacologie include în acest domeniu al tulburărilor mentale boli precum demenţa şi Parkinson. Tulburările de hiperactivitate şi deficitul de atenţie la copii, precum şi atacurile de panică, tulburările obsesiv-compulsive şi timiditatea, fac de asemenea parte din mulţimea impresionantă a simptomelor suferite de 165 de milioane de europeni. “Şi cu doar o treime dintre cazuri primind terapia sau medicaţia necesară, bolile mentale înseamnă o povară economică şi socială imensă – estimată la sute de miliarde de euro”, scrie cotidianul irlandez.

The Daily Telegraph semnalează faptul că femeile sunt de două ori şi jumătate mai predispuse să sufere de despresie, “cu cele mai multe cazuri în timpul ‘anilor de reproducere’ între 16 şi 42 de ani”. Potrivit raportului, “Povara de a încerca să se ocupe de copii, de a-şi asuma responsabilitatea pentru familie şi de a-şi păstra slujba a dublat rata depresiei la femei din 1970.” În timp ce depresia (30.3 milioane în total) şi anxietatea (69.1 milioane în total) par să fie în mod disproporţionat indispoziţiile de care suferă femeile, este mai probabil ca bărbaţii să devină alcoolici (14.6 milioane în total), mai ales în estul Europei.

Pentru scriitoarea şi romanciera Lisa Appignanesi, care semnează în The Guardian, asemenea rapoarte “îngrijorătoare” “pot atrage atenţia asupra creşterii suferinţei umane, dar ele subliniază tendinţa caracterului imperialist al sectorului sănătăţii mentale”. Publicând o notă sceptică, ea scrie că profesiile care ţin de domeniul psihiatriei au “dat naştere la tot mai multe diagnostice ‘inventând’ tulburări de-a lungul timpului şi reducând radical aria a ceea ce poate fi considerat ca normal sau sănătos. Între timp marile companii farmaceutice, hrănindu-şi apetitul pentru profituri şi al nostru pentru medicamente, au câştigat un şi mai puternic control asupra vieţii noastre emoţionale şi a trăirilor, doftoricind normalitatea.”

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect