Cu Václav Havel, Europa reunită pierde un părinte

“Mulţumesc pentru tot, domnule preşedinte”. Omagiu adus la Teatrul Boemiei din Est, la Pardubice.
“Mulţumesc pentru tot, domnule preşedinte”. Omagiu adus la Teatrul Boemiei din Est, la Pardubice.
19 decembrie 2011 – La Repubblica (Roma)

Presa europeană aduce un omagiu aproape unanim dramaturgului, disidentului şi primului preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, care a murit pe 18 decembrie din cauza cancerului, la vârsta de 75 de ani.

În cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, fostul disident Adam Michnik aduce un omagiu fostului său coleg în lupta împotriva comunismului:

Gazeta Wyborcza, Varsovie

Václav Havel a trăit în adevărul împotriva conformismului general şi a ipocriziei. Scriitor şi disident, era un opozant activ şi scria piese şi eseuri. A îmbinat toate aceste calităţi într-un mod aproape perfect […] În 1983, s-a întrebat referitor la natura scriitorilor disidenţi. Şi a concluzionat că ei sunt singurii capabili să spună sus şi tare ceea ce toată lumea ştie dar nu are curajul să spună deschis. Chiar dacă simpla idee de a incarna conştiinţa naţiunii le pare insuportabilă, “disidenţii” vorbesc pentru cei care rămân tăcuţi. Ei îşi riscă viaţa când alţii nu îndrăznesc. […] Viaţa şi moştenirea lui Václav Havel sunt sinteza umilinţei şi a mândriei, a eroismului fără oprire şi a sarcasmului auto-ironic. Era lipsit de orice vanitate, ură sau fanatism. Rebel în faţa dictaturii şi a stereotipurilor timpului său, nu a încetat niciodată să combată conformismul compatrioţilor săi.

În Adevărul, Grigore Cartianu scrie că, din cauza morţii lui Václav Havel, “continentul e mai trist, iarna – mai cenuşie”. Redactorul-şef al cotidianului bucureştean evocă un text din 2007 în care regretă că românii nu au avut şansa unei figuri luminoase precum cea a fostului preşedinte ceh:

Adevărul, Bucarest

În 2002, când am auzit că Václav Havel a chemat trupa Rolling Stones la Praga, unde a sărbătorit aniversarea lui Mick Jagger, mi-am amintit brusc: Ion Iliescu a chemat minerii la Bucureşti! Doi preşedinţi, două filosofii.

La Berlin, Der Tagesspiegel notează că Havel

Der Tagesspiegel, Berlin

a influenţat durabil situaţia geopolitică a ţării sale şi cea a Europei Centrale şi Orientale. […] Dar a susţinut şi participarea conducătorilor acestor ţări în războiul din Irak condus de Statele Unite [în 2003], ceea ce a suscitat destulă iritare. Era un om de stat mereu capabil să surprindă prin discursuri şi inversări extraordinare. […] Germanii mai ales trebuie să-şi amintească de el cu recunoştinţă, căci s-a angajat ca nimeni altul pentru reconcilierea germano-cehă. De abia ales preşedinte, el şi-a surprins compatrioţii şi RFA cu un act puternic simbolic care lasă să se întrevadă omul de teatru: a făcut două vizite oficiale în aceeaşi zi, la Berlin (Est) şi în Munchen, legând astfel cu un singur gest al mâinii [...] două date traumatizante pentru cehi: la matineu, Berlin, unde Hitler a forţat premierul ceh să capituleze; după-amiaza, Munchen, unde s-a încheiat acordul din 1938 care însemna începutul sfârşitului Cehoslovaciei libere şi începutul războiului.

În The Guardian, istoricul Timothy Garton Ash îl numeşte pe Václav Havel “personajul principal al unei piese care a schimbat istoria”:

The Guardian, Londres

Havel a fost una dintre figurile marcante ale Europei de la sfârşitul secolului al XX-lea. Nu este numai arhetipul disidentului […] Nu a fost numai instigatorul unei revoluţii de catifea: a fost iniţiatorul Revoluţiei de catifea originale, cea care a furnizat eticheta aplicată pentru numeroase alte proteste de masă nonviolente după 1989.

Titrând despre “Disidentul”, Libération reia cuvintele lui Milan Kundera, potrivit căruia, “Opera cea mai frumoasă a lui Václav Havel este viaţa sa”:

Libération, Paris

Cu o mână de disidenţi, el a împărtăşit ideea “vieţii adevărului” împotriva propagandei, a reinventat “puterea celor fără-putere” şi a trimis comunismul la marele muzeu al iluziilor pierdute. Eticii din convingere, Havel i-a adăugat principiul responsabilităţii: “disidentul” a devenit “factor de decizie”. Asumând puterea pe care destinul i-a conferit-o refuzându-i statutul de victimă. Trebuie să-l auzim spunându-le concetăţenilor săi, abia ales, că toţi, chiar dacă la grade diverse, au “co-creat şi întreţinut sistemul totalitar”. În acest moment al revoluţiilor şi al tranziţiilor febrile, mai este o lecţie la care trebuie să medităm, venită de la preşedintele-filozof: Havel a refuzat dezordinea reglărilor de conturi şi pericolele unei justiţii fără milă. […] În aceste condiţii se înrădăcinează fermentul democraţiei.

În La Repubblica, editorialistul Sandro Viola, care îl întâlnise pe Havel înainte de căderea comunismului, aduce un omagiu memoriei ultimului dintre politicieni “moralişti”:

La Repubblica, Rome

Doar el este cel care a incarnat un model nou al omului de stat. Cel care ajunge la putere aducând cu el nu numai interesele partizane, ambiţia personală, capacitatea de a pluti printre mizeriile politicii, ci şi o viziune a omului şi a lumii mai ample, mai nobile decât cea pe care o putem detecta printre conducătorii europeni.

Un pic din Havel pe strada Legii [unde se găsesc Parlamentul şi guvernul din Belgia] nu ar strica” scrie într-un editorial Steven Samyn, în De Morgen. Evocând documentarul Občn Havel (“Cetăţeanul Havel” al lui Pavel Koutecký şi Miroslav Janek), unde asistăm la pierderea inocenţei politicienilor cehi şi slovaci după căderea comunismului şi trecerea lor spre cinismul intrigilor de partid, Samyn notează că aici vedem

Logo – De Morgen, Bruxelles

şi un om modest, care rămâne fidel principiilor sale, chiar şi atunci când sunt demodate. A continuat să-i apere pe romi, chiar dacă asta reprezenta o sinucidere politică.