Uniunea Europeană

“Cameron a pus degetul pe rană”

Discursul premierului britanic, din 23 ianuarie, privind viitorul relaţiilor dintre ţara sa şi UE, se află pe prima pagină a multor ziare europene. Ipoteza unei ieşiri a Marii Britanii provoacă reacţii aflate între indignare şi - cel mai adeseori - comprehensiune.

Publicat pe 24 ianuarie 2013 la 16:16

Mai multe ziare recunosc de asemenea, aidoma majorităţii presei britanice că dl Cameron a ridicat întrebări legitime care merită să primească răspunsuri, atât la nivel naţional cât şi european.

La Paris, Les Echos consideră că discursul primului ministru britanic lansează nişte "pariuri periculoase". Cotidianul economic nu ezită să-l compare pe dl Cameron cu îndepărtata lui predecesoare:

Cover

aşa cum a făcut la vremea ei Margaret Thatcher, David Cameron nu e preocupat de interesul comun, şi anume de a construi o putere europeană economică - şi obligatoriu politică. Viziunea lui trece printr-o Europă 'à la carte', unde se poate fi membru fără a accepta toate constrângerile, a fi în UE fără a fi în zona euro sau în spaţiul Schengen. Şi totuşi criza euro şi salvarea Greciei ne-au învăţat măcar că ţările europene au nevoie de o integrare mai strânsă, în special în domeniile bugetar, fiscal şi financiar. Cel puţin între cele 17 ţări ale zonei euro. Evident, acesta nu este scopul lui David Cameron.

Newsletter în limba română

În Germania Die Welt consideră"dl Cameron pune degetul pe rănile UE" şi că - precum o majoritate covârşitoare a comentatorilor germani - şovăielile premierului britanic sunt legitime şi chiar "liberatoare".

Cover

Cameron este departe de a fi singurul adversar înfruntat de UE, iar analiza pe care o face schimbărilor este departe de a fi singura căreia nu se poate răspunde cu un simplu 'Mereu înainte'. [...] Faptul că premierul britanic a pus pe masă [problema stabilizării zonei euro printr-o integrare mai strânsă a UE] nu este un semn de anti-europenism. Nu este un semn de anti-europenism din partea dlui Cameron nici de a reaminti starea deplorabilă a competitivităţii europene, pentru care acesta învinovăţeşte (printre altele) o gestionare proastă a UE - anume toate normele şi constrângerile care paralizează forţele creatoare ale economiei. Şi nu este un semn de anti-europenism nici de a aminti deficitul democratic din ce în ce mai pronunţat şi lipsa de încredere a cetăţenilor în UE şi instituţiile sale. [...] Marea Britanie urmează o abordare 'mai degrabă practică decât emoţională', spune dl Cameron. Poate că ne-ar face bine tuturora să facem la fel.

"Marea Britanie nu visează la o existenţă călduţă şi izolată la periferia Europei", reaminteşte comentatorul Tomasz Bielecki, în Gazeta Wyborcza, reluând termenii lui Margaret Thatcher din '88. El adăugă că pentru dl Cameron care, aidoma lui Margaret Thatcher, critică puternic UE dar în acelaşi timp susţine fervent rămânerea Marii Britanii în Uniune, Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) ar fi un accident grav în cariera sa.

Cover

Ar fi o lovitură puternică împotriva uniunii celor 27 de ţări, iar zona euro ar deveni singurul centru de integrare adevărată, înconjurat de periferii din UE. Pentru noi [polonezi] este cu siguranţă mult mai periculos decât pentru britanici. Zlotul polonez nu este lira sterlină, iar insulele britanice nu sunt Polonia, cu vecinii săi nu întotdeauna cumsecade. Jocul lui David Cameron ar trebuie să ne împingă să ne grăbim cu planuri concrete pentru a intra în zona euro.

În Stockholm, Svenska Dagbladet scrie că dl Cameron nu este singurul din Europa care exprimă ideea cum că "aderarea la UE nu ar trebui să fie ca o cumpărare de bilet pentru un tren fantomă, care nu se opreşte în nicio gară şi goneşte către o destinaţie necunoscută". Reacţiile la discursul său erau previzibile, subliniază cotidianul: "pretutindeni în Europa auzeam că UE nu este un smörgåsbord [bufet suedez] unde oricine poate alege liber ce vrea". "Chiar nu există decât o singură cale posibilă?" se întreabă Svenska Dagbladet.

Cover

Răspunsul este în mod clar nu, având în vedere cum funcţionează deja astăzi UE: Suedia nu este în zona euro. Marea Britanie nu face parte din spaţiul Schengen. Exemplele sunt numeroase. [...] Alternativa pentru britanici este de a face faţă unei Uniuni Europene care pleacă în toate direcţiile cu următoarele întrebări: 'How? Why? To what end?' ['Cum? De ce? În ce scop?']. Întrebări care ar trebui să fie în interesul tuturor statelor membre şi în interesul Uniunii.

Pe aceeaşi lungime de undă, România liberă consideră că Uniunea "flexibilă, adaptabilă şi deschisă" propusă de dl Cameron este o provocare foarte gravă. Cotidianul din Bucureşti observă că:

Cover

pentru prima oară, un lider european articulează o altă viziune a Uniunii Europene decât cea a unei integrări politice mai profunde, o viziune mai modestă, dar mai liberală, centrată pe obiectivele originare ale pieţei comune şi prosperităţii. România a optat până acum pentru Statele Unite ale Europei şi pentru modelul german de Uniune Europeană. Acum, că există o viziune alternativă, poate că liderii politici se vor angaja într-o dezbatere consistentă asupra modelului de Europă care este mai avantajos pentru o ţară ca a noastră, pentru că alte ţări o vor face cu siguranţă.

"Cameron aruncă o umbră asupra UE", deploră la rândul său De Volkskrant. Cotidianul din Amsterdam, oraşul în care primul ministru trebuia iniţial să-şi ţină discursul, consideră totuşi că proiectul său ar trebui să fie luat în serios de către UE, dacă aceasta doreşte să-şi asigure supravieţuirea.

Cover

Cerinţele dlui Cameron vor fi foarte greu de îndeplinit fără a dăuna întregii construcţii europene. Atunci când un stat membru doreşte să revină asupra unor acorduri, vor exista fără nicio îndoială şi alte ţări care vor cere excepţii. Dar o ieşire a Marii Britanii nu este în interesul UE - şi în special al Olandei. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană şi celelalte state membre ar trebui să ia în considerare propunerile britanice. În plus, iniţiativa britanică dă executivului de la Bruxelles materie de gândire: ar fi o prostie de a se năpusti în proiecte de integrare dacă acestea pun în pericol unitatea Uniunii Europene.

La Madrid, Lluis Bassets constată în El País"Europa britanică" aduce mai mult cu "o simplă zonă de comerţ liber". Editorialistul consideră că

Cover

pentru primul ministru, UE este doar un instrument, şi nu un scop. Fie UE devine ceea ce euroscepticii sunt dispuşi să tolereze, fie nu va fi altă opţiune decât să plece. Obrăznicia şantajului este semnificativă [...] Visul Conservatorilor este de a avea relaţii fără intermediari cu o lume globală şi de a folosi UE drept un simplu spaţiu de comerţ liber cât mai lipsit de reguli cu putinţă. Aceasta este o idee care ar putea fi atractivă în principiu, dar se izbeşte de o multitudine de obstacole: cel mai important este dificultatea ţărilor europene, inclusiv a Marii Britanii, de a exista de sine stătător într-o lume globală, ca şi cum ar fi puteri în curs de dezvoltare şi nu vechi foste puteri europene. Washington şi Beijing îi reproşează acest lucru lui Cameron fără nicio ambiguitate: ei preferă să interacţioneze cu Londra prin intermediul unei UE solide.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect