Prima pagină

Publicat pe 8 martie 2012 la 11:29

Private Sector Involvement (PSI) este termenul englez care desemnează participarea creditorilor privaţi la reducerea datoriei greceşti. Aceştia din urmă au termen până diseară pentru a abandona o parte din datoria grecească pe care o deţin. Atena ar dori ca aceştia să cedeze 75 sau chiar 90 % din creanţele lor.

Cover

24 de ore critice pentru PSI – I Kathimerini

Băncile, aisguratorii şi fondurile de investiţii care deţin datoria grecească readuc în discuţie legitimitatea operaţiunii de schimbare a creanţelor lor. Un plan care mizează de fapt pe bunăvoinţa lor pentru a salva Grecia de la faliment.

Newsletter în limba română

Cover

Voluntariat forţat – Handelsblatt

A doua etapă a procedurii de infracţiune lansată în 17 februarie trecut: Comisia Europeană a dat două luni Ungariei pentru a-şi modifica legile asupra pensiei judecătorilor şi a independenţei mediatorului. Bruxelles refuză în acelaşi timp să discute un posibil înprumut cerut de Bruxelles atâta timp cât contenciosul asupra independenţei băncii centrale maghiare nu este soluţionat.

Cover

Buldozerul Uniunii este pornit – Népszabadság

Varşovia ar putea să-şi exprime vetoul asupra planului de reducere a emisiunilor de CO2, care urmează să fie prezentat în 9 martie, în timpul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Mediului Înconjurător. Comisia Europeană cere o reducere cu 80 % până în 2050. Un obiectiv inacceptabil pentru Polonia, al cărui cărbune furnizează 90 % din energia sa.

Cover

Bătălie feroce asupra emisiunilor – Gazeta Wyborcza

Anders Behring Breivik a fost acuzat formal de crimă premeditată şi acte de terorism, pentru crimele de pe insula Utøya şi atentatul din Oslo, care au provocat moartea a 77 de persoane anul trecut. Potrivit ministerului Sănătăţii, supravieţuitorii nu au primit suficientă asistenţă psihologică şi juridică.

Cover

Supravieţuitorii au fost abandonaţi după 22 iulie – Aftenposten

După moartea unei femei şi rănirea altor şase persoane, de către soţul care refuza divorţul, cotidianul relansează problema pedepsei capitale în România. El se bazează pe o anchetă din 2010, în care 91 % din persoanele interogate s-au declarat în favoarea acestei măsuri.

Cover

Pedeapsa cu moartea: o vrem, dar nu se poate – Adevărul

Profesorii au început în 7 martie o grevă de trei zile pentru a cere ca salariul lor să fie crescut cu 20 de procente, şi să ajungă la 730 de euro pentru debutanţi (1067 pentru cei confirmaţi). Mai multe alte sectoare, printre care transporturile în comun şi electricitatea publică, trebuie să adere la mişcare în 8 şi 9 martie.

Cover

Zile de vacanţă şcolară – Postimees

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!