Prima pagină

Publicat pe 26 iulie 2012 la 10:08

În timp ce situaţia din Spania se agravează şi incertitudinile din Grecia cresc, avem impresia că "după doi ani şi jumătate de criză a datoriei, liderii europeni nu prea ştiu ce fac", scrie ziarul. Puşi în faţa unei încercări fără precedent, ei "crează construcţii complicate" ale căror consecinţe sunt aproape imposibil de prevăzut. Iar între timp euro continuă să rătăcească.

Cover

Euro şovăitor pe un teren necunoscut – NRC Handelsblad

Potrivit Oficiului naţional de statistică, economia britanică s-a contractat cu 0.7 % între aprilie şi iunie. Ea este de acum înainte mai slabă decât în timpul sosirii la putere a coaliţiei dintre conservatori şi liberali, în 2010. Conducătorii de întreprinderi cer ministrului de Finanţe, George Osborne, să fie mai activ în relansarea economiei britanice.

Newsletter în limba română

Cover

Osborne atacat în timp ce recesiunea se agravează – The Daily Telegraph

Parlamentul regional catalan a votat ieri pentru renegocierea statului fiscal al Cataloniei în cadrul Spaniei, cu 63 % de voci pentru. O iniţiativă a guvernului regional naţionalist, care doreşte să negocieze cu Madrid un sistem fiscal autonom, care să-i permită Cataloniei să păstreze mai multe resurse financiare şi să contribuie mai puţin la finanţarea statului. Acest vot coincide cu cererea de ajutor adresată Fondului regional de lichidităţi.

Cover

Parlamentul sprijină pactul fiscal pentru Catalonia – La Vanguardia

În ciuda planurilor europene succesive, Spania se îngroapă şi mai tare în criză şi se pregăteşte să facă apel la Bruxelles pentru a se finanţa. Cu riscul de a trage Italia, şi apoi întreaga zonă euro într-un haos financiar.

Cover

¡ Perdidos (Pierduţi) ! – Libération

Roberto Formigoni, guvernatorul Lombardiei, în nordul Italiei, un aliat al fostului prim ministru Silvio Berlusconi, este acuzat de a se fi lăsat mituit, cu sume care ating în total 8.5 milioane de euro, vărsate în conturi eleveţiene. Guvernatorul ar fi beneficiat în acelaşi timp de călătorii, yachturi şi diverse dineuri în schimbul unor acorduri favorabile unor grupuri de oameni de afaceri din sectorul sănătăţii.

Cover

Corupţie: Formigoni trimis în judecată – La Repubblica

Curtea Constituţională Germană a respins reforma electorală propusă de majoritatea conservatoare şi liberală. Legea introducea mai multă proporţionalitate, însă Curtea a considerat că ea favorizează în continuare marile partide, mai ales creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel. Înaintea viitoarelor alegeri legislative din septembrie 2013 va fi deci redactată o nouă lege electorală.

Cover

Germania fără lege electorală – Berliner Zeitung

ArcelorMittal este lovit din plin de scăderea cererii de oţel a întreprinderii europene, mai ales în sectorul automobil şi a pierdut 340 de milioane de euro în primul semestru 2012. În timp ce 9 din cele 25 furnale din Europa sunt deja oprite, uriaşul mondial al siderurgiei nu respinge ideea posibilităţii unor noi închideri.

Cover

Europa, în criză, rămâne ţinta Mittal – La Libre Belgique

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!