Prima pagină

Publicat pe 10 septembrie 2012 la 09:30

În ajunul primei mari manifestaţii împotriva noilor măsuri de austeritate din 8 septembrie, la Salonic, trimişii creditorilor Greciei (UE-BCE-FMI) s-au întâlnit duminică cu şefii coaliţiei guvernamentale tripartite a lui Antonis Samaras. Ei le-au cerut acestora să clarifice măsurile prevăzute pentru a reduce cheltuielile publice cu 11.5 miliarde de euro în viitorii doi ani.

Cover

Cele două troici măsoară măsurile – To Ethnos

Bernard Arnault, cea mai mare avere a Franţei, şi-a anunţat intenţia de a cere naţionalitatea belgiană. Ori, dezvăluie ziarul, acest apropiat al miliardarului belgian Albert Frère este domiciliat la Uccle (bruxelles) de la sfârşitul anului 2011, înainte chiar ca socialiştii, care doresc taxarea cu 75 % a salariilor care depăşesc un milion de euro pe an, să ajungă la putere. Ziarul bănuieşte că de fapt este vorba doar "de o etapă înaintea debarcării sale la Monaco, interzisă bogaţilor din Franţa".

Newsletter în limba română

Cover

Misterioasele proiecte belgiene ale domnului Arnault – La Libre Belgique

Preşedintele francez a anunţat felul în care guvernul său va găsi 30 de miliarde de euro pentru a aduce deficitul public, de la 4.5 % din PIB în 2012 la 3 % anul viitor: 10 miliarde de creşteri de impozite pentru familiile franceze; 10 miliarde de euro pentru întreprinderi şi 10 miliarde de economii în cheltuielile statului. Previziunea de creştere pentru 2013 a fost revăzută, la 0.8 % în loc de 1 %.

Cover

Hollande îşi prezintă factura fiscală: 20 de miliarde – Le Figaro

Ceremonia de închidere a Jocurilor paralimpice din Londra s-a derulat duminică 9 septembrie, marcând finalul a şase lungi săptămâni olimpice. "Seara de duminică a marcat finalul unui sezon minunat care pare să fi surprins atât invitaţii cât şi organizatorii, o perioadă în care ne-am privit în oglindă pentru a descoperi o reflectare neaşteptată - şi care ne place", scrie cotidianul din Londra.

Cover

La revedere verii britanice aurite – The Guardian

În 7 septembrie, primul ministru Pedro Passos Coelho a anunţat noi măsuri de austeritate care se ridică la aproximativ 2.5 miliarde de euro. Totuşi, acestea nu vor fi suficiente pentru a stopa deriva conturilor publice, notează cotidianul. Una dintre aceste măsuri importante priveşte creşterea cu 7 % a contribuţiei sectoarelor public şi particular la Securitatea Socială, care ar putea creşte cu 500 de milioane de euro.

Cover

Şi mai multă austeritate pentru bugetul 2013 – Diário Económico

2 milioane de euro au fost cheltuite de Bucureşti şi UE pentru renovarea gării de la Fălciu, la frontiera cu Moldova, pentru a o face conformă cu normele Schengen. Dar este o problemă: niciun tren internaţional nu mai trece pe aici de doi ani încoace, căci căile ferate modernizate tranzitează astăzi o altă gară.

Cover

2 000 000 de euro îngropaţi într-o gară fantomă – Adevărul

“Pentru cât timp încă îşi va dicta legea în materie de preţ al gazului compania naţională de gaz şi electricitate (PGNiG)?”, se întreabă cotidinul din Varşovia, adăugând că piaţa naţională a gazului este “unul dintre ultimele bastioane cu monopol”. Compania naţională controlează 99.8 % din piaţa gazului în Polonia, dintre care 61 % este furnizat de importurile venite din Rusia. De trei ani încoace, Comisia europeană cere cu insistenţă guvernului polonez să deschidă piaţa gazului.

Cover

Liberalizaţi piaţa gazului – Gazeta Wyborcza

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!