Prima pagină

Publicat pe 18 septembrie 2012 la 10:32

În Portugalia ar putea fi organizate alegeri anticipate, după anunţul făcut de primul ministru Pedro Passos Coelho, de creştere a contribuţiilor salariaţilor la securitatea socială, o măsură care a provocat manifestaţii monstruoase în 15 septembrie. Preşedintele republiciii, Aníbal Cavaco Silva, a decis să reunească Consiliul de Stat în 21 septembrie. Pentru întreprinzători, care presează guvernul să dea înapoi, alegerile anticipate ar reprezenta cel mai prost scenariu.

Cover

Întreprinzătorii refuză alegeri pentru a evita acutizarea crizei – Diário Económico

Locurile de muncă din industrie au scăzut cu 6 % între primul trimestru 2008 şi cel de al doilea trimestru al anului 2011, o cădere compensată totuşi de o creştere a locurilor de muncă în sectorul terţiar şi al serviciilor de stat. După închiderea uzinelor Renault, de la Vilvoorde, în 1997, şi Opel şi Anvers, în 2010, belgienii se tem de sfârşitul posibil al activităţii şi la uzina Ford, din Genk.

Newsletter în limba română

Cover

Industria belgiană se topeşte – De Standaard

Supranumită "copilul teribil al tradiţionalismului", preşedinta regiunii Madrid, Esperanza Aguirre, membru influent al Partidului Popular (PP) aflat la putere, şi-a anunţat demisia, în 17 septembrie, spre surpriza generală. În 30 de ani de carieră, Esperanza Aguirre a fost portdrapelul aripii conservatoare a PP şi a adus numeroase voturi partidului său. A fost prima femeie care a fost propusă la un moment dat pentru postul de prim ministru.

Cover

Spania pierde o personalitate majoră – El Mundo

Îngrijoraţi de posibila creare a unei noi taxe asupra veniturilor financiare, bogaţii europeni îşi retrag în masă banii din Confederaţia elveţiană. Banca USB se aşteaptă astfel la retrageri în valoare de 25 de miliarde de euro. Taxa face parte din acordul fiscal semnat între Elveţia şi Germania, pe cale de a fi ratificat la Berlin.

Cover

Bogaţii părăsesc Elveţia – Financial Times Deutschland

Potrivit unui studiu realizat de cotidian, copiii refugiaţi care au sosit fără părinţii lor în Suedia - ţara europenă care primeşte cel mai mare număr de copii - au greutăţi în a se integra, "sunt un eşec pentru ţară". Procentul lor de şcolarizare în învăţământul superior (universităţi) şi pe piaţa muncii, ca şi veniturile lor, sunt net inferioare mediei de vârstă, în timp ce procentajul de criminalitate este mai ridicat.

Cover

Iată ce au devenit copiii refugiaţi – Dagens Nyheter

Pierderile fondului de investiţii falimentar Amber Gold vor fi cu mult mai ridicate decât s-a prevăzut, atingând cifra de 100 de milioane de zloţi (25 de milioane de euro). Aproximativ 6 600 de persoane, care au pierdut 500 de milioane de zloţi (125 de milioane de euro) în acest fond fraudulos nu vor putea recupera decât o parte nesemnificativă din banii lor.

Cover

O afacere de aur: vor recupera 12 procente – Gazeta Wyborcza

Nouă lovitură pentru "capitalismul maghiar", atât de drag primului ministru Viktor Orbán: tribunalul din Budapesta a anulat licitaţia care atribuise cea de a patra licenţă în telefonie celulară unui consorţiu de întreprinderi publice, din cauza gravelor iregularităţi descoperite în procedura de adjudecare.

Cover

Celularulde stat, defect – Népszabadság

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!